SCM Rm. Vâlcea, golaveraj plus 20 în două meciuri în Liga Campionilor! Formația lui Florentin Pera a obținut victoria care a adus-o foarte aproape de sferturile de finală
SCM Rm. Vâlcea a câștigat cu 23-17 meciul din deplasare cu IK Savehof, în Grupa 2 principală a Ligii Campionilor la handbal feminin. După numai două jocuri în Main Round, în care a acumulat un golaveraj plus 21, echipa lui Florentin Pera a făcut deja un pas uriaș spre sferturile de finală.
SCM Rm. Vâlcea s-a calificat în grupele principale cu zero puncte, dar a știut de la bun început că dacă obține patru puncte din primele două jocuri va putea ajunge în sferturile de finală ale Ligii Campionilor înaintea rivalei CSM București. Șansa campioanei României a fost și faptul că Savehof și Krim Ljubljana și-au împărțit victoriile în prima fază a competiției, astfel că handicapul la start a fost numai de două puncte. Iar după ce a zdrobit Krim Ljubljana în prima etapă (31-16), și-a atins obiectivul și cu Savehof. Așadar, toate planurile au fost confirmate, iar Vâlcea este deja cu un picior calificată între cele mai bune opt echipe în acest sezon!
Fetele lui Florentin Pera sunt pe val, ele ajungând în Suedia după patru victorii la cel puțin cinci goluri diferență, realizate în trei competiții diferite. Pentru jocul de la Savehof, planul antrenorului a fost în primul rând să contracareze jocul rapid al adversarei.
Mireya Gonzalez a înscris primul gol al echipei abia în minutul 5, dar nici gazdele nu au fost mai eficiente. Vâlcea s-a blocat bine, iar după 10 minute, după ce a luat pulsul adversarei, a preluat definitiv inițiativa. Atacul a fost rezolvat tocmai cu faza de apărare. S-au câștigat multe mingi în apărare, dar mai ales Marta Batinovic a fost într-o zi foarte bună, astfel că de la 6-6 în minutul 17, campioana României a ajuns la 15-7 până la pauză. Așadar, într-un „parțial” de 13 minute, vâlcencele au reușit un 9-1!
Pentru Vâlcea urmează o partidă de gală cu Gyor
Diferența a fost decisivă încă de la pauză, astfel că reprezentanta României a intrat mult mai relaxată în partea secundă. Nu a mai avut aceeași luciditate în atac, dar nici nu i-a permis adversarei să se apropie. Practic, vreo 10 minute s-a jucat fără goluri (s-a înregistrat scorul de 1-1 în primele 10 minute ale reprizei a doua), dar timpul s-a scurs în favoarea echipei SCM.
S-a remarcat tot portarul Marta Batinovic, care a depășit procentajul de 50%. Vâlcea a atins diferența maximă în minutul 48, scor 20-11. De îndată ce toate emoțiile au fost spulberate, au intrat în teren toate jucătoarele, la fel ca și la partida cu Krim Ljubljana. La final, s-a înregistrat o diferență de șase goluri, 23-17, rezultat care saltă SCM în tabăra echipelor cu pretenții de Final Four din Grupa 2. Săptămâna viitoare, echipa lui Florentin Pera chiar are un test în acest sens, un joc cu Gyor, campioana en-titre, pe teren propriu. De la înfrângerile cu Brest și Buducnost, echipa a crescut în omogenitate și la capitolul încredere.
IK Savehof – SCM Rm. Vâlcea 17-23 (7-15)
Aseskog, Borjesson; Astrom Nilsson, Blomst, Cardell, Dano 4, Ekenman Fernis 1, Forsberg, Kronell 1, Lagerbon 2, Lindberg Blohm, Lindvall Haggren 1, Lundback 1, Mortensen 4, Ortorp 3, Pettersson
Batinovic, Ciucă, Dumanska; Băcăoanu, Badea, Da Silva Vieira 1, Elghaoui 4, Fernandez Fraga 3, Florica 1, Glibko, Gonzalez 4, Liscevic 5, Lopez 3, Norgaard, Trifunovic 2, Zamfirescu.
Mai devreme, CSM București a învins Metz cu scorul de 32-27 într-un joc din cadrul Grupei 1. Tot în grupa „tigroaicelor”, Esbjerg a învins Ferencvaros cu 29-27, iar Rostov a întrecut Vipers cu 33-26. Clasamentul după două etape în Main Round arată astfel: Metz – 8 puncte, Esbjerg – 8 puncte, Rostov – 7 puncte, Vipers – 5 puncte, CSM București – 5 puncte, Ferencvaros – 3 puncte.
În Grupa 2, Gyor a câștiga partida cu Buducnost cu 26-24, iar Brest s-a impus la Krim Ljubljana cu 29-25. Clasamentul: Gyor – 11 puncte, Brest Bretagne – 11 puncte, Buducnost – 6 puncte, SCM Rm. Vâlcea – 4 puncte, Krim Ljubljana – 2 puncte, Savehof – 2 puncte.
Următoarea etapă este programată la sfârșitul săptămânii viitoare.