SCM Rm. Vâlcea nu scapă de coșmarul „Bistrița” nici în Cupa României! Tabloul complet al optimilor de finală
Gloria Bistrița și SCM Rm. Vâlcea se reîntâlnesc în optimile de finală ale Cupei României la handbal feminin, conform tragerii la sorți care a avut loc azi la sediul Federației Române de Handbal. După cum arată tabloul, partida reprezintă și marele derby al acestei faze a competiției.
Gloria Bistrița este coșmarul echipei Rm. Vâlcea în acest sezon. Formația lui Horațiu Pașca a reușit să producă singura înfrângere a campioanei pe plan intern, după ce a învins-o cu scorul de 24-19. În urma acelui rezultat, CSM București a revenit în lupta pentru titlu.
Întâlnirea Gloria Bistrița – SCM Rm. Vâlcea va avea loc la jumătatea lunii februarie, într-o singură manșă, pe terenul formației ardelene. Un alt meci interesant al „optimilor” va fi disputa dintre Rapid București și SCM Craiova. În schimb, CSM București va avea o misiune ușoară, o deplasare cu Dacia Mioveni, echipă de ligă secundă.
Cum arată „optimile” de finală ale Cupei României la handbal feminin
- Rapid București – SCM Craiova
- Gloria Bistrița – SCM Râmnicu Vâlcea
- Știința București – SCM Gloria Buzău
- Știința Bacău – ”U” Cluj
- Dinamo București – CSM Slatina
- Minaur Baia Mare – AHCM Unirea Slobozia
- Dacia Mioveni – CSM București
- CSM Roman – HC Dunărea Brăila