SCM Rm. Vâlcea pierde la Thuringer, dar rămâne în cursa pentru calificare! Daniela De Jong urmează să efectueze un RMN după accidentarea din Germania
SCM Rm. Vâlcea a fost învinsă aseară de Thuringer (Germania) cu scorul de 38-31, la Nordhausen, într-o partidă din etapa a treia din Grupa D a EHF European League.
SCM Rm. Vâlcea pierde la Thuringer, dar rămâne în cursa pentru calificare! Daniela De Jong urmează să efectueze un RMN după accidentarea din Germania
Echipa vâlceană a început excelent jocul şi cu portarul Isabell Roch în formă, a condus cu 3-0, 10-4 şi 15-10 (min. 21). Din acel moment, însă, echipa pregătită de neamțul de origine română Herbert Muller a preluat controlul partidei și a întors rezultatul până la pauză: 19-16.
Pentru Vâlcea, marea problemă a fost accidentarea înainte de pauză a coordonatorului de joc Daniela De Jong, care a fost „tamponată” în săritură și s-a lovit la genunchi. Suedeza va efectua un RMN, pentru a afla diagnosticul.
În partea secundă, Thuringer și-a consolidat avantajul, câştigând în cele din urmă cu 38-31. Astfel, echipa lui Herbert Muller este aproape calificată în sferturile de finală. În celălalt meci al grupei, Praktiker-Vac a învins-o pe Paris 92 cu 27-26, un rezultat care favorizează Vâlcea.
Thuringer nu mai poate rata primul loc în grupă, în timp ce Vâlcea și Paris se luptă pentru al doilea loc, care duce în sferturile de finală.
Cine a marcat pentru echipa lui Bent Dahl?
Pentru echipa antrenată de Bent Dahl au marcat Glibko 9, Elghaoui 5, Hansson 4, Asanin 3, Levcenko 2, Bucur 2, De Jong 2, Fujita 2, Ianaşi 1, Coman 1.
Echipa pregătită de Bent Dahl a revenit azi în țară la Cluj Napoca și va merge direct spre Baia Mare, acolo unde miercuri va juca în
campionat, cu Minaur.
Pe 4 februarie, în etapa a patra din Grupa D a EHF European League, SCM Râmnicu Vâlcea va juca revanşa cu Thuringer HC, în Sala Sporturilor ”Traian”.
Cum arată clasamentul Grupei D?
1. Thüringer HC 3 3 0 0 100 :83 6
2. SCM Râmnicu Valcea 3 1 0 2 93 : 92 2
3. Paris 92 3 1 0 2 74: 77 2
4. Praktiker-Vác 3 1 0 2 85 :100 2