Școala salvează sportul de performanță. CSM București a adunat 7.000 de copii și juniori în numai câteva luni

Redactor:
Marius Hutu
Școala salvează sportul de performanță. CSM București a adunat 7.000 de copii și juniori în numai câteva luni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

CSM București era un club măcinat de scandaluri la începutului anului 2013, o grupare care a cheltuit nejustificat sume colosale de la bugetul de stat. Situația era la fel de tristă și din punct de vedere al numărului de sportivi crescuți în cadrul grupării. În august 2013, la club activau doar 114 atleți copii și juniori legitimați la șapte ramuri de sport. Odată cu schimbarea conducerii s-a modificat și strategia clubului, baza fiind pusă pe marea performanță, dar și pe o atenție sporită acordată Centrului de Copii și Juniori. Numeric, situația s-a schimbat radical în numai șapte luni.

De la 114 copii și juniori, CSM București a ajuns în luna martie a acestui an la 6.800 de sportivi! Situația s-a îmbunătățit radical după ce oficialii grupării au decis că este cazul să „intre” în școli. O mai veche idee – „sportul în școală” – a prins contur în baza unui parteneriat între Inspectoratul Școlar al Municipiului București și CSM București. „Avem 3,2 milioane de elevi și, din păcate, numai 250.000 de sportivi legitimați la cele 67 de federații. Asta înseamnă că sistemul nu este construit din punct de vedere organizatoric cum trebuie, o piramidă care să aibă la bază o masă critică mare în sportul școlar. Cel puțin 80% dintre elevi ar trebui să fie membri ai asociațiilor sportive școlare, să participe în mod continuu la competiții interșcolare”, a subliniat Constantin Căliman, președintele CSM București.

Salariile profesorilor la copii și juniori, în jur de 70.000 de euro pe lună
Din aproximativ 270.000 de elevi bucureșteni, clubul susținut de Primăria Capitalei a reușit să capaciteze 6.800 de copii. Toată ideea este finanțată cu două milioane de euro pe an. „În fiecare lună, plătim în jur de 70.000 de euro numai salariile profesorilor de la copii și juniori. Am ajuns în faza în care copiii au competiții pe sectoare și între sectoare. Între 3 și 5 iunie vom avea turneele finale la toate sporturile”, a detaliat conducătorul grupării.

Pentru toți copiii, elevii care doresc să facă sport în cadrul CSM București nu se percepe nicio taxă. „Suntem organizați pe sectoare, cu coordonatori pe fiecare zonă și cu locații unde își desfășoară fiecare antrenamentele. O grupă de copii are între 15 și 22 de sportivi, iar un profesor sau antrenor este plătit cu 600 sau 1.200 de lei, în funcție de câte grupe pregătește. Inspectoratul Școlar al Municipiului București ne pune la dispoziție tot ce înseamnă infrastructură, accesul gratuit în săli și baze sportive”, a susținut Constantin Căliman. Din competițiile interșcolare, CSM București urmărește să aleagă copiii cu potențial pentru a se impune în sportul de mare performanță.

Target de neimaginat: 150.000 de legitimați la handbal
Handbalul este disciplina care a atras cei mai mulți copii în cadrul acestui proiect, în jur de 1.800 de sportivi. Ramura este și una dintre prioritățile CSM-ului, având în vedere că în plan e inclusă și construirea unei echipe de senioare care să atace câștigarea Ligii Campionilor în anii ce vor urma. De altfel, pentru a se asigura că elevii vor învăța handbal ca la carte, clubul bucureștean a adus un antrenor danez, pe Rasmus Pulsen Rygaard, pentru a dezvolta abilitățile profesorilor români. De asemenea vestitul Jakob Vestergaard este invitat constant la Workshop-urile organizate lunar de CSM București. „Este foarte important cum predăm handbalul în școală și ce urmărim la nivelul acesta. Din septembrie vom avea 10 -12 grupe de juniori fete și băieți, am făcut deja demersuri la federație și pentru înființarea unui Centru Național de Excelență”, a afirmat Căliman, care se și gândește la un target greu de imaginat în acest moment, 150.000 de legitimați la handbal. În prezent, dacă sunt vreo 7.000 practicanți cu acte. „Nu putem numai noi să ajungem la acest număr, dar dacă toate administrațiile locale, toate primăriile merg pe un asemenea proiect, eu zic că se poate atinge un grup de 150.000 de handbaliști în România. Alexandru Dedu ne-a cerut proiectul pentru că vrea să-l ducă la toate primăriile importante din țară”, a concluzionat Constantin Căliman.

Buget de 8 milioane de euro

Cele două milioane de euro dedicate Centrului de Copii și Juniori de la CSM București reprezintă 25% din bugetul total al grupării. Primăria Capitalei a aprobat 35,5 de milioane de lei pentru sport în 2014, handbalul fete, volei fete și rugby beneficiind de o susținere financiară aparte. Cel mai mare buget al clubului îl va avea echipa de handbal feminin, în jur de 1,8 milioane de euro (7,8 milioane de lei). De altfel, CSM București își propune cu această echipă planuri mărețe pentru Europa. Nici handbalul masculin nu a fost neglijat, în condițiile în care se încearcă să se pună pe picioare un Centru Național de Excelență. Băieții vor avea un buget de 3 milioane de lei. În vară, clubul va face vreo 3-4 achiziții, iar obiectivul din sezonul următor va fi o clasare pe locurile 1-6.  
Pentru rugby există un alt proiect făcut în colaborare cu federația de specialitate, care ar urma să se termine peste câțiva ani cu o calificare la Jocurile Olimpice (n.r. –  rugby în „7″ va intra în programul olimpic). Secția va fi finanțată cu 4,8 milioane de lei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×