Se anunță o vară fierbinte în handbalul feminin: Brăila are șanse mari să aducă un selecționer pe banca tehnică, iar Corona mută puternic pe piața transferurilor! În ce condiții ajunge Udriștioiu la CSM București

Prin transferurile handbalistelor Cristina Neagu, Amanda Kurtovic și Marit Malm Frafjord, CSM București a acaparat întreaga atenție în handbalul feminin în această perioadă. Dar și alte formații au planuri importante pentru perioada următoare, precum Corona Brașov, SCM Craiova, HCM Rm. Vâlcea și chiar Dunărea Brăila, ultima chiar dacă va pierde mai bine de jumătate de echipă la sfârșitul sezonului.

Antrenorul Costică Buceschi a anunțat clubul, încă de acum aproximativ o lună, că va pleca la sfârșitul sezonului de la Dunărea Brăila, el fiind dat viitor antrenor al Coronei Brașov, informație care nu mai reprezintă un secret în lumea handbalului. În schimbul lui Costică Buceschi, Dunărea Brăila va aduce, cel mai probabil, un antrenor din Spania, pe Alfredo Rodriguez, selecționerul naționalei de junioare.

„Toate la timpul lor, vom anunța și noul antrenor și jucătoarele noi care vor veni la echipă. Deocamdată, mai avem de muncă în acest sezon și nu pot confirma niciun nume„, ne-a declarat Dragoș Chiriță, managerul echipei Dunărea Brăila.

În schimb, oficialul echipei brăilene a dat ca sigură participarea în viitoarea ediție a cupelor europene, în ciuda unor zvonuri în culise, conform cărora din lipsa unui efectiv adecvat nu se va înscrie într-o competitiție internațională. Ba mai mult, Dragoș Chiriță se gândesște chiar la participarea în Liga Campionilor! „Vor pleca mai multe jucătoare, dar și noi am transferat deja cinci handbaliste, două românce și trei străine. În 2017 avem cel mai mare buget din istoria clubului, 3.6 milioane de lei (n.r. aproximativ 800.000 de euro), fără a pune la socoteală și contribuția sponsorilor. Încercăm să terminăm pe locul 2, poziție care nu este deloc întâmplătoare, ci pentru că în vara trecută am adus la Brăila tot ce s-a putut lua mai bun de pe piața internă. Astfel, ne gândim să ne înscriem chiar în Liga Campionilor”, a susținut conducătorul Dunării Brăila.

Până în acest moment sunt confirmate plecările Gabrielei Perianu și Mădălinei Zamfirescu în Ungaria. De asemenea, Eliza Buceschi, Timea Tătar și Bianca Tiron vor pleca la Corona Brașov, în timp Gabriella Szucs are oferte de la Corona și Dinamo. De asemenea, Aneta Udriștioiu are toate șansele să ajungă în vară la CSM București, negocierile fiind confirmate de tabăra brăileană. „Udriștioiu mai are un an de contract, dar și o clauză de reziliere. Dacă va fi achitată, va pleca la CSM București, pentru noi ar fi o mândrie să putem oferi jucătoare la un club atât de puternic„, a afirmat Dragoș Chiriță. Elena Voicu este la rândul ei pe lista de achiziții a Coronei, dar și ea se află în aceeași postură ca și extrema dreaptă, mai are un an de contract cu Dunărea.

Tot la Corona Brașov ar mai putea ajunge Andreea Chiricuță, Cyntia Tomescu și două jucătoare din străinătate. Una din numele vehiculate este cel al handbalistei Jelena Zivkovic Lavko (componentă a naționalei Serbiei, inter dreapta), în prezent la Fehervar, care a activat în sezonul trecut la SCM Craiova.

Irina Glibko (CSM Roman) are oferte de la Dunărea Brăila și Dinamo București, Georgiana Ciuciulete (Corona) are șanse mari să ajungă la SCM Craiova, iar Ana Maria Iuganu ar putea dubla postul de extremă stânga la CSM București. Toate informațiile prezentate circulă în culisele handbalului românesc și nu sunt confirmate oficial

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 29 03. 2017, 16:04
Actualizat: 30 03. 2017, 00:09