Trei dintre cele patru sferturi de finală din Liga Națională masculină la handbal s-au închis după meciul al doilea. Potaissa Turda a dat corecție drastică echipei din Odorhei, scor 36-28, iar Dinamo a avut nevoie de aruncări de la 7 metri pentru a se impune la Călărași. Echipa lui Omer Aihan a condus cu 18-13 la pauză, dar liderul campionatului a revenit puternic în partea a doua, trimițând meciul la loteria penaltyurilor. Călărașiul a ratat o dată, Dinamo a marcat de cinci ori. O victorie clară în deplasare a obținut CSM București. Vicecampioana a condus fără probleme ostilitățile la Reșița, unde s-a impus cu 26-22. Singurul sfert care mai are nevoie de meciul al treilea (decisiv) este cel dintre Steaua și CSU Politehnica Timișoara. Bănățenii s-au impus pe teren propriu cu 30-27.
În semifinala, CSM București se va întâlni cu Potaissa Turda, în timp ce Dinamo va aștepta deznodământul meciului decisiv dintre Steaua și Timișoara, care va avea loc la București.
Sferturi de finală, meciurile cu nr. 2
Dunărea Călărași – Dinamo 35-36 (31-31, 18-13), după aruncările de departajare de la 7 metri. Scor general: 0-2
CS HC Adrian Petrea Reșița – CSM București 22-26 (9-14). Scor general: 0-2
Potaissa Turda – HC Odorhei 36-28 (16-14). Scor general: 2-0
CSU Politehnica Timișoara – Steaua București 30-27. Scor general: 1-1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER