Se pregătesc noi taxe în handbalul românesc. Cluburile vor cheltui cel puțin câteva mii de euro în plus în viitorul sezon

Redactor:
Marius Hutu
Se pregătesc noi taxe în handbalul românesc. Cluburile vor cheltui cel puțin câteva mii de euro în plus în viitorul sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dacă vrei să faci contestație, să depui memoriu sau să transferi jucători, fie și autohtoni, plătești mai mult

Consiliul de Administrație al FRH se va reuni luni, în București, pentru a discuta câteva teme arzătoare, unele care au stârnit deja controverse, altele în curs de a provoca alte discuții. Modificarea numărului de echipe din Liga Națională de la 12 la 14, chiar din sezonul următor, sistemul competițional cu play-off și play-out, aprobarea Comisiilor Medicale și de Etică sau apariția Cupei Federației (n.r. varianta Cupei Ligii la fotbal) sunt câteva din punctele ordinii de zi.

Cele mai multe polemici nu sunt provocate însă de schimbarea sistemului de promovare / retrogradare în timpul sezonului, ci de o problemă care chinuie tot handbalul românesc, banii. Membrii Consiliului de Administrație vor aproba, foarte probabil, taxe mai mari cu cel puțin 20% față de începutul sezonului, decizii care sunt comentate în fel și chip. „Toate cele 24 echipe din Liga Națională sunt alimentate de la bugetele locale. Pentru cei de la federație e greu financiar, dar pentru noi nu e la fel de greu? Este ușor să pui biruri pe cluburi, în schimb nu se vorbește de nicio premiere, de stimulare a performanței”, a fost concluzia a doi oameni de handbal.

Un punct se referă la taxele pentru legitimarea jucătoarelor de altă cetățenie. S-a convenit ca pentru primele două handbalsite din afara țării să se perceapă o taxă de transfer de câte 500 de euro. Iar pentru cluburile care își doresc să treacă peste această limitare, taxarea să înceapă de la 2.000 de euro – a treia handbalistă și să se „sară” din mie în mie. Astfel, dacă un club va transfera cinci jucătoare străine va achita la federație 10.000 de euro. Pentru o echipă care face opt achiziții de peste hotare, cum ar putea fi cazul formației CSM București, atunci suma ar ajunge la 28.000 de euro.

Revolta cea mare are ca punct țintă taxele referitoare la „Cotizația anuală”, „Afiliere”, „Memorii”, „Contestații”, „Apel” sau „Transferuri interne”. Interesant este faptul că inclusiv cluburile de la copii și juniori vor fi nevoite din sezonul următor să plătească anumite „servicii”. Până în prezent, la „rădăcină” nu erau percepute taxe.

  • „Evoluția” taxelor la nivel de Ligă Națională
  • Taxă de afiliere: de la 500 de lei la 2.000 de lei
  • Cotizația anuală: de la 5.000 de lei la 6.000 de lei
  • Taxă de memorii: de la 500 de lei la 1.000 de lei
  • Taxă de apel: de la 800 de lei la 1.000 de lei
  • Taxă de transfer jucători români: de la 500 de lei la 1.000 de lei
  • Taxă de contestație: de la 400 de lei la 1.000 de lei

Astfel, o echipă din Liga Națională, dacă va dori să facă fie și 7-8 transferuri interne, va fi nevoită să plătească 7.000-8.000 de lei. Dacă la toate aceste majorări se mai adaugă plata observatorilor, care devin obligatorii la meciurile din Liga Națională, atunci fiecare grupare va trebui să calculeze la buget un plus de câteva sute de milioane de lei vechi la buget, echivalentul a mii sau zeci de mii de euro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită 540 de lei. Vignieta auto se afișează pe parbrizul mașinii
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită 540 de lei. Vignieta auto se afișează pe parbrizul mașinii
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×