La 22 de ani, Eliza Buceschi nu se află la primul turneu final. Interul stânga transformat în coordonator de joc a fost și la Campionatul Mondial din 2011, și la cel din 2013, dar a stat mai mult pe banca de rezerve. Pentru ea a fost totuși important că a văzut cu ce se „mănâncă” un turneu final, a acumulat și experiență, suficient pentru a „exploda” chiar în preajma Jocurilor Olimpice. Handbalista care s-a transferat în vară în Bundesliga, la Thuringer, a început și Mondialul din Danemarca din postură de rezervă, însă după numai câteva minute de joc a cucerit și a convins multă lume. Evident, ea și-a găsit și locul în primul „7” și chiar a avut un rol important la rezultatele României din această săptămână.
Eliza s-a completat perfect cu Neagu și Brădeanu în linia de 9 metri, chiar a „scos-o” la șut pe Cristina în multe momente în care interul stânga se afla sub stricta observație a adversarilor. Buceschi a impresionat prin dezinvoltură, prin naturalețe, prin ușurința cu care a reușit să pătrundă de multe ori prin apărările Braziliei și Danemarcei, prin faptul că și-a asumat responsabilitatea șutului la poartă, deși le avea în stânga și în dreapta pe cele două mari jucătoare amintite.
„Cred că am ajuns la un anumit punct important al carierei, am acumulat și suficientă experiență după mai multe jocuri cu adversari puternici, disputate atât cu Baia Mare, cât și cu Thuringer”, a susținut, pentru ProSport, Eliza Buceschi. Secretul acestei maturizări în joc a venit în Champions League, dar și după ce a schimbat mediul, Liga Națională cu Bundesliga. „Pe mine m-a ajutat acest transfer în afara țării, am o viziune a lucrurilor și dintr-o altă perspectivă”, a precizat Eliza. Ea nu ar sfătui însă pe nimeni în privința unui transfer în străinătate: „Nu vreau să influențez pe nimeni, fiecare trebuie să facă așa cum simte că este mai bine. Pe mine, decizia de a pleca în Germania m-a ajutat”.
Toate gândurile handbalistei de 22 de ani sunt focusate acum pe partida din semifinala cu Norvegia, programată vineri de la ora 21:45. „Meciul este extrem de dificil, știm că nu am mai învins Norvegia de 15 ani. Nu suntem favorite, dar ne place să pornim din această postură, de outsider. Ne jucăm șansa până la capăt, iar după 60 de minute ne vom ridica ochii și ne vom uita la tabelă”, a declarat Eliza Buceschi. Tricolora susține că Norvegia va întâlni o echipă diferită a României, dar și naționala va avea un adversar diferit în față, raportat la jocul de săptămâna trecută. În grupă, Norvegia a câștigat cu 26-22
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER