Șefii de la Oltchim confirmă:** „Avem antrenor, pe Radu Voina”

Oficialii CS Oltchim au dezmințit faptul că managerul Constantin
Roibu le-ar fi cerut jucătoarelor să-și exprime votul prin bilețele
secrete în privința antrenorului. Tehnicianul Radu Voina lucrează
cu șefii clubului la proiectul pentru sezonul viitor, unul în care
obiectivul va fi tot jucarea finalei Ligii Campionilor.

„Trăim în România și zvonistica este la loc de cinste, se
lansează foarte multe informații nefondate, singurul scop este de a
destabiliza echipa. Am discutat cu conducerea clubului, se lucrează
la noul sezon cu unele modificări ce trebuie făcute, ținând cont că
sezonul pe care îl vom încheia nu a fost fructuos în Liga
Campionilor. Ca în orice viață de familie și echipă, mai trebuie să
fie și schimbări”
a spus Radu Voina.

„Nu mă surprinde, este în obișnuința presei de scandal să
iasă cu ceva nou. Clubul a dat pe site un comunicat de presă în
care dezminte tot ce s-a zvonit în acel articol. Ca de fiecare
dată, ne gândim la viitor, la obiective de perfomanță, bănuiesc că
Radu Voina este tentat să rămână, pentru că antrenează Oltchimul și
implicit 90% din echipa națională. Oltchim are antrenor, Radu Voina
a făcut programul de pregătire în intersezon și și-a fixat pentru
sezonul următor aceleași obiecive ca și în acest an”
a
spus și președintele interimar Petre Berbecaru.

Articol scris de Adrian Georgescu

Publicat: 03 05. 2011, 14:38
Actualizat: 03 05. 2011, 15:02