Șefii de la Oltchim joacă tare: „Ultim avertisment pentru jucătoare și antrenori”
Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat, marți, că
oficialii clubului vâlcean au dat un ultim avertisment jucătoarelor
și antrenorilor pentru rezultatele nesatisfăcătoare din grupele
Ligii Campionilor.
„În urma ședinței care a avut loc cu jucătoarele din
lotul echipei de handbal și cu conducerea tehnică, ședință în care
s-a făcut o analiză a rezultatelor obținute în primele trei etape
din grupa C a Ligii Campionilor, conducerea clubului a hotărât să
dea un ultim avertisment jucătoarelor și antrenorilor pentru aceste
rezultate necorespunzătoare. Am decis, de asemenea, să menținem
actuala conducere tehnică. În situația în care echipa nu se va
califica în grupele principale ale Ligii Campionilor, urmează ca
împotriva celor răspunzători de acest eventual insucces să se ia
unele măsuri dure și chiar surprinzătoare”, a spus
Gavrilescu.
Oficialul a adăugat că în contractul cu antrenorul Peter Kovacs
nu există nicio clauză de reziliere specială, așa cum a apărut în
presa sportivă.
Partida Toulon – Oltchim Râmnicu Vâlcea, din etapa a IV-a a
grupei C a Ligii Campionilor, se va disputa duminică, de la ora
18.00.