Șefii din Bundesliga au anunțat când va începe campionatul! Competiția de handbal masculin din Germania va demara mai târziu decât în România și în Liga Campionilor
Șefii din Bundesliga au anunțat că sezonul 2020-2021 în handbalul masculin va începe pe 1 octombrie, cu aproximativ două săptămâni mai târziu decât Liga Campionilor. Cel mai tare campionat din lume se va relua probabil cu spectatori în tribune, cel puțin aceasta este intenția declarată.
Șefii din Bundesliga au anunțat că întrecerea de handbal masculin va începe pe 1 octombrie
Bundesliga își va relua activitatea pe 1 octombrie, cu aproximativ o lună și jumătate mai târziu decât în România. Va fi un sezon foarte aglomerat și în Germania, având în vedere că și aici a crescut numărul de echipe, de la 18 la 20. Așadar, va fi un campionat cu 38 de etape, care va fi „împins” până la data de 30 iunie 2021.
„După o examinare atentă, am decis să ne conformăm modelului clasic, un sezon cu 38 de teape. Toate celelalte variante nu ar fi suficient de practice, economice și corecte. În orice caz, ne așteaptă un sezon foarte complex, dens și solidaritatea va fi necesară. Sunt convins că toți cei implicați au înțeles acest lucru”, a declarat Frank Bohmann, directorul general din Bundesliga, conform handball-world.com.
Bundesliga se reia mai târziu, în ideea de a avea și spectatorii în tribune. Rămâne de văzut dacă acest lucru va reuși, pentru că în acest moment nu există certitudini că acest lucru va fi posibil, pandemia de coronavirus fiind în continuare o amenințare reală. Cluburile din Bundesliga sunt dependente de veniturile spectatorilor și sponsorilor și vor supraviețui crizei sanitare doar dacă pot juca din nou în fața unei audiențe, cât mai repede posibil, fie ea și parțială, după cum susține sursa citată.
Șefii din Budesliga lucrează de altfel la un concept de igienă corespunzător , astfel încât fanii să poată reveni în săli și să facă astfel posibile și veniturile.
Ultimul sezon din Bundesliga la masculin s-a terminat cu șapte etape mai devreme. Cu două puncte avans și un meci mai puțin disputat, THW Kiel a fost desemnată campioană în Germania. „Zebrele” și Flensburg vor reprezenta Germania și în Liga Campionilor, debutul lor în această competișie fiind programat în 16-17 septembrie.
Tragerea la sorți pentru Liga Campionilor va avea loc pe data de 1 iulie.