„Selecție pe interese”
Gheorghe Tadici a răbufnit. Unele afirmații, precum că generația pe care a pregătit-o este „traumatizată“ sau că obiectivul pentru CE, locurile 1-5, este comunist l-au iritat la culme pe fostul selecționer.
Cum vi s-a părut evoluția naționalei României la Trofeul Carpați?
Nu reflectă valoarea jucătoarelor. Se întâmplă ceva. Nu o spun eu, ci specialiștii, echipa este într-o scădere inexplicabilă. Este mult mai lentă și parcă nu mai intră motivată. Dovada sunt fluctuațiile din joc.
La ce am putea spera de la Campionatul European din Macedonia?
Avem echipă de locurile 1-4. Se poate orice, chiar și o finală. Toată lumea a fost de acord, când s-a tras grupa, că România trebuie să meargă la medalie.
De asemenea, în momentul în care am fost schimbat, președintele și nu numai au susținut pe toate posturile TV că naționala poate lua medalie, iar dacă va rata și acum ocazia, va fi un mare șoc, nu se va mai putea ridica de la pământ. Ulterior, obiectivul a devenit locurile 1-5. Acum se vorbește de întoarcerea acasă pe 8 decembrie. Îmi doresc să-l felicit pe domnul Voina măcar pentru locul 7 la JO.
Pe ce vă bazați când spuneți că echipa este de locurile 1-4?
Avem în lot cea mai bună extremă stânga din lume în 2005, pe Ardean, cea mai bună extremă dreapta de la JO, Maier, cel mai bun portar Luminița Dinu și alte jucătoare cu experiență. 90-95% dintre ele evoluează în Champions League, Cupa Cupelor, Cupa EHF. E exclusă varianta lipsei de experiență internațională. Majoritatea au participat la minimum patru-cinci acțiuni afară.
Totuși, echipa este schimbată față de JO. Sunt absențe, vreo șapte.
Sunt doar două absențe, Stanca și Brădeanu. Vărzaru sau Luca nu au fost nici la JO. Iar Beșe este considerată acum o mare pierdere, deși la vremea ei a fost contestată. Din lotul de la St. Petersburg, în Franța au fost nouă jucătoare. Ca peste tot, este normală schimbarea, inclusiv de antrenor. Doar nu o să le revendicăm azi și pe Târcă sau Cozma că au fost valoroase. Norvegia merge fără cinci jucătoare la Euro, Ungaria nu mizează pe Ferling sau Toth.
Voina: „S-a înșelat la selecție“
Selecționerul i-a răspuns lui Tadici punctual la câteva dintre acuze. „Cum să fie chemate jucătoare pe interese? Am crezut că vorbim între oameni de specialitate, decent și corect. Nu credeam că se va ajunge aici. Dacă avem lot de locurile 1-4, înseamnă că s-a înșelat în privința selecției pentru JO“. Voina a mai spus că nu a fost vizat nimeni când a vorbit de o generație traumatizată, ci „m-am referit la lotul în sine, care, spre binele handbalului, s-a adunat la Vâlcea. Jucătoarele au fost foarte solicitate, având de abordat nenumărate competiții“. Totodată, selecționerul i-a răspuns lui Tadici la urarea de a obține măcar locul 7 la Londra: „Îi mulțumesc cu onor că se îngrijește de cariera mea și îmi dovedește că este un om foarte bun, contrar la ceea ce credeam eu“.