Semnal de alarmă la Vâlcea:** „Riscul ca echipa să se desființeze este mult mai mare dacă nu jucăm finala”
Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă, la București, de formația ungară Gyor ETO, scor 22-24 (10-14), în manșa tur a semifinalelor Ligii Campionilor.
Ioan Gavrilescu, președintele de onoare al clubului din Vâlcea, s-a declarat decepționat de rezultatul înregistrat de Oltchim.
„Este un rezultat la care nu mă așteptam. Eu am spus înainte de meci că Vâlcea va câștiga ambele meciuri. Sunt decepționat de felul în care s-a jucat în special în primul sfert de oră.
S-au făcut multe greșeli, care nu sunt permise la acest nivel. A fost un rezultat care a decepționat. Sub așteptările conducerii. Ar fi trebuit să câștige la o diferență care să îți dea speranțe in retur.
Fiind român și președinte de onoare al acestui club mai trag speranțe, chiar dacă ele sunt destul de mici și trebuie să credem în ele.”, a spus Ioan Gavrilescu pentru Sport Total FM.
Acesta mai trage un semnal de alarmă în ceea ce privește viitorul clubului din Vâlcea care s-ar putea desființa în cazul în care ratează participarea în finala Ligii.
„Din păcate, riscul ca Oltchimul să se desființeze este mult mai mare dacă nu jucăm finala”, a mai precizat Gavrilescu.
Partida retur, decisivă pentru calificarea în finala competiției, va avea loc în 11 aprilie, la Veszprem.