Serbia și-a luat revanșa la Jocurile Universitare. România a pierdut jocul de debut de la Gwangju cu 27-25
Națională României (feminin) a pierdut primul joc de la Jocurile Universitare de vară la Gwangju (Correa de Sud), 25-27 în fața Serbiei. Mădălina Zamfirescu, jucătoare care a prins și reprezentativa lui Tomas Ryde, a fost principala marcatoare a echipei pregătite de Nicoleta Alexandrescu și Carmen Amariei. Jucătoarea lui HCM Baia Mare a înscris 7 goluri.
Echipa României:
Enache, Măzăreanu, Șerban – portari; C. Ilie 1, Zamfirescu 7, Preda, Tiron 3, Gavrilă, Leahu 2, Trăilă, Cîrjan 3, Nan, Popa 1, Florică 2, Cozma 1, Apipie 5. Antrenori: Alexandrescu și Amariei. Director tehnic: Bogdan Macovei. Pauză: 12-12
Pentru Serbia a fost și o revanșă după barajul pierdut în fața României, în calificările pentru Campionatul Mondial din 2015. Dine chipa adversă au făcut parte câteva handbaliste care au făcut parte din lotul Serbiei deplasat la Cluj, în frunte cu Radovsavljevic și Risovic.
Dacă în atac, România a avut o eficiență destul de bună – 60%, în schimb, la nivelul porții procentajul a fost mediocru, adică 29%. În aceeași grupă s-au mai înregistrat rezultatele: Muntenegru – Japonia 28-27 și Coreea de Sud – Ucraina 39-28.
În următoarea partidă din grupă, România va întâlni marți naționala similară a Muntenegrului.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?