Sergey Ustiugov (Rusia) a câștigat ediția din acest an a celebrei întreceri de schi fond „Tour de Ski”, desfășurată în trei țări, Elveția, Germania și Italia, pe parcursul a șapte etape. Sportivul rus a reușit să devină primul sportiv care câștigă cinci etape într-o ediție, la final reușind să-l învingă pe norvegianul Sundby cu 1 minut și 2 secunde. Dario Cologna (Elveția) a ocupat locul 3 la general, fiind înregistrat cu o întârziere de 1 minut și 19 secunde.
În ultima probă disputată la Val di Fiemme (Italia) – 9 km stilul liber, pursuit – francezul Maurice Manificat a fost înregistrat cu cel mai bun timp: 29 de minute și 20 de secunde. Paul Pepene a avut o prestație remarcabilă, reușind să înregistreze al 17-lea timp, cu 30 de minute și 33 de secunde, fiind clasat imediat după Ustiugov, care a schiat cu aproape 6 secunde mai bine.
La „general”, sportivul de la Dinamo a ocupat locul 33 în „Tour de Ski”. Paul Pepene și-a îmbunătățit practic rezultatul de anul trecut, când a ocupat locul 35 la final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER