Și danezii mai „sacrifică” antrenorii pe stil românesc! Viborg a schimbat banca tehnică la sfârșitul sezonului
Viborg, cea mai bună echipă feminină de handbal din Danemarca în ultimii ani, a trecut la măsuri extreme după un sezon dezamăgitor. Fosta echipă a Cristinei Vărzaru și a antrenorului Jakob Vestergaard a înregistrat șase înfrângeri din șase jocuri în Liga Campionilor, iar de curând și-a pericilitat și accesul în finala campionatului intern. Astfel, șefii de la Viborg au decis să-l demită pe antrenorul Oskar Bjarni Oskarsson, în locul lui fiind adus un tehnician mult mai titrat, Christian Dalmose (45 ani), care a pregătit în acest sezon echipa masculină Ajax Copenhaga. Viborg este la al treilea antrenor în acest sezon, după ce în iarnă l-a demis și pe Martin Albertsen, ca urmare a parcursului din Europa.
Dalmose a antrenat-o pe Lecușanu
Fosta câștigătoare a Ligii Campionilor a decis să schimbe antrenorul pentru a nu-și periclita viitorul sezon înainte de a începe. Viborg și-a propus să revină în prim-planul Ligii Campionilor, însă ca acest lucru să se și întâmple echipa trebuie să prindă finala campionatului intern. Iar obiectivul a devenit mult mai dificil de atins după ce, sâmbătă, Viborg a pierdut la Holstebro (scor 24-28), rezultat în urma căruia a ajuns să înfrunte în semifinale cea mai în formă echipă din Danemarca, FC Midjylland. Christian Dalmose revine în handbalul feminin după o perioadă în care a activat în întrecerea masculină. În trecut, danezul a mai antrenat Ikast (n.r. actuala Midjylland) și Aalborg, unde a avut-o ca elevă și pe Narcisa Lecușanu. La Aalborg, Dalmose a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor în sezonul 2005-2006.