Simona Gogârlă se declară șocată de demiterea sa, produsă duminică în urma unui simplu joc de pregătire. Fosta mare jucătoare a Oltchimului a fost dată afară de la HCM Râmnicu Vâlcea după ce echipa sa a terminat pe locul secund un turneu amical organizat chiar la vâlcea, pierzând partida decisivă cu SCM Craiova, scor 24-29.
„Sunt șocată, nu e normal ce se întâmplă la această echipă, sunt foarte dezamăgită. M-am dus să am o discuție cu conducerea, să văd dacă mai putem aduce jucătoare, și m-am trezit demisă de primar. Mi s-a reproșat că am rulat tot lotul, însă de aceea sunt meciuri de pregătire, ca să li se dea tuturor șansă să joace, să vezi pe cine poți conta și pe cine nu în meciurile oficiale. Nu îi poți face așa ceva unui antrenor care, cu lotul din sezonul trecut, a obținut locul 10 și evitarea barajului, când nimeni nu ne dădea șansă. Să fi apreciat măcar că vara asta am fost lângă echipă la toate antrenamentele, la patru zile după ce am născut prin cezariană, dar nici măcar atât! Cred că totul a fost premeditat, am fost așteptată la cotitură, s-a dorit aducerea altcuiva. Dacă pierdeam 2-3 meciuri oficiale și echipa nu mergea, aș fi plecat eu, am vrut să mai demisionez după jocul cu Constanța, însă arunci primarul a insistat să rămân” a spus Simona Gogârlă.
Primarul Gigi Matei ia toate deciziile la echipă
Aflat la meci, primarul interimar al Rm.Vâlcea, Gigi Matei, a fost foarte nervos pe marginea terenului, deși era un simplu joc de pregătire. Spre final, a avut o reacție inexplicabilă la adresa antrenoarei cu portarii, Ildiko Barbu, la care s-a răstit fără niciun motiv, cerându-i apoi să plece de la echipă! Mânia primarului s-a declanșat după ce portarul Băbeanu a venit din inițiativa sa la margine, să ceară indicații, fiind suprinsă de un contraatac al Craiovei.
Cu câteva minute înainte de final, Gigi Matei l-a chemat din tribună pe președintele Toma Pleșa și ambii au intrat în sala de protocol, acolo unde edilul a decis demiterea întregului staff tehnic! Semn clar c ă, la echipa finanțată de Primăria Rm.Vâlcea, toate deciziile sunt luate de primarul Matei, soțul fostei mari handbaliste a Chimistului, Edit Matei.
articol scris de Adi Georgescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER