Simona Gogârlă și-a reziliat contractul cu SCM Craiova. Echipa rămâne doar cu Bogdan Burcea antrenor principal

SCM Craiova s-a aflat într-o situație inedită în handbalul românesc, pentru o scurtă perioadă de timp a avut doi antrenori principali pe banca tehnică. Sezonul l-a terminat cu Simona Gogârlă, dar cam prin aceeași perioadă formația olteană a anunțat că a ajuns la un acord cu Bogdan Burcea. Încă de atunci s-a vehiculat că fostul antrenor de la Corona Brașov a fost adus la echipă pentru a prelua atribuțiile fostei mari handbaliste a României, însă SCM Craiova a insistat pe ideea că echipa va avea doi antrenori principali. Probabil că nu a crezut nimeni acest lucru, în Liga Națională nu prea se potrivește acest lucru.

De fapt, problema la SCM Craiova a fost alta: echipa olteană nu a putut renunța la Simona Gogârlă pentru că ea mai avea contract pe încă un sezon. Iar antrenoarea și-a îndeplinit obiectivul, ba chiar a refuzat un „blat” în ultima etapă a Ligii Naționale în partida Rapid – Craiova, ceea ce este iar de apreciat. Caracter puternic, Simona Gogârlă, dar un antrenor cu personalitate și Bogdan Burcea. 

SCM Craiova a început antrenamentele pentru noul sezon, iar principiul egalității pe banca tehnică nu a funcționat. A devenit evident că Bogdan Burcea va fi cel care va conduce echipa, motivul pentru care, de altfel, a și fost readus acasă. În atare condiții, Simona Gogârlă a acceptat până la urmă ideea de a-și rezilia contractul cu SCM Craiova. Până la urmă este un final așteptat.

Nu este o situație anormală, ca un antrenor să fie înlocuit pe banca tehnică, până la urmă clubul consideră că poate realiza mai multe cu Bogdan Burcea în sezonul viitor. Rămâne însă o problemă de moralitate a oficialilor clubului, care nu i-au spus de la bun început fostei jucătoare a naționalei ce intenții au, ci au mizat doar pe faptul că Simona Gogârlă va ceda la un moment dat.. 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 19 07. 2016, 19:59
Actualizat: 09 09. 2016, 13:34