ȘOCANT | S-a întâmplat în România! Arbitrul de handbal Diana Florescu a fost ținta unui atac de tip terorist. Mașina oficialului FRH a fost înfundată cu spumă poliuteramică la sfârșitul unui meci de junioare

Rivalitățile din sectorul juvenil al handbalului românesc au depășit limitele decenței, al fair-play-ului, în goana de a justifica niște rezultate. Ultimul caz ieșit din comun s-a consemnat la sfârșitul săptămânii trecute, la turneul de junioare II, acolo unde după semifinala CSM București – CSM Ploiești (scor 20-18), arbitrul internațional Diana Florescu a fost la un pas de moarte! Mașina cu care s-a deplasat la Târgoviște a fost ținta unui atac, mai ceva ca într-un film de acțiune. Mai exact, toba de eșapament a fost înfundată cu spumă poliuretamică, folosită în general la geamurile de termopan.

Surse ProSport au povestit că după joc Diana Florescu s-a urcat la volan, dar nu a putut să conducă mai mult de câțiva zeci de metri, pentru că deplasarea a fost numai în hopuri. Ceva mai târziu, motorul mașinii a bubuit! „Norocul Dianei Florescu a fost că toba a fost foarte bine etanșată, altfel monoxidul de carbon ar fi pătruns în interiorul mașinii, iar viața ei ar fi fost în pericol!”, ne-a relatat un interlocutor.

Acțiunea s-a petrecut după un meci foarte tensionat între junioarele de la CSM București și CSM Ploiești, în care miza a fost calificarea în finală. În timpul partidei, antrenorul prahovean Daniel Gheorghe a fost descalificat după sancțiuni progresive, ca urmare a multiplelor proteste din timpul jocului. De altfel, imediat după turneu, Bogdan Vasiliu, directorul general al CSM București, a făcut câteva declarații dure la adresa antrenorului:  „Personajul care joacă rol de antrenor principal la CSM Ploiești (n.r. Daniel Gheorghe) ar trebui interzis în sportul românesc. A făcut un teatru prost, ieftin, în minutul 3 a început să incite publicul, a comentat fiecare decizie a arbitrelor. Dacă și pe Duță și Florescu ai început să le contești din minutul 3 înseamnă că ești puțin bolnav la cap”.

Antrenorul Daniel Gheorghe se numără printre persoanele suspectate pentru producerea respectivului incident, având în vedere și vorbele care le-a „aruncat” în timpul partidei. Martori prezenți la respectiva întâlnire susțin că l-au auzit pe tehnicianul prahovean cum le-a amenințat pe Diana Florescu și Anamaria Stoia în timpul partidei: „Aveți grijă cum circulați cu mașina, nu vă e frică cum ajungeți acasă?” sau „Uitați-vă peste umăr când mergeți pe stradă!”.

Pe camere nu s-a văzut autorul atacului. Arbitrele nu au mai făcut plângere la poliție

După incidentul respectiv, arbitrele au căutat camere video care să fi înregistrat momentul în care mașina Dianei Florescu a fost ținta atacului. Imaginile găsite nu le-au ajutat însă foarte mult să identifice autorul. În parcare, autovehicol arbitrei a fost „acoperit” de o mașină de salvare, care a fost folosită ca un fel de paravan pentru autorul atacului. Pentru că nu au avut probe, Stoia și Florescu nu au mai făcut plângere la poliție. „Era greu să demonstreze cine a recurs la un asemenea gest, astfel că n-au mai vrut să aducă poliția la sală. Se făcea o tevatură și mai mare, s-ar fi luat amprente de la toată lumea din sală, probabil că turneul ar fi fost dat peste cap”, ne-a declarat o sursă ProSport.

Pe lângă raportul obișnuit, cele două arbitre au trimis încă un raport către Federația Română de Handbal, prin care au povestit întregul incident. Surse federale susțin că oficialii respectivei partide nu au dat nume, astfel că nu au putut dicta decizii în consecință. „Fetele trebuiau să anunțe poliția, să se facă măcar un raport constatator pentru distrugere, dar nu au făcut acest lucru. Oricine putea să introducă acea spumă, inclusiv un părinte supărat”, a precizat o sursă federală.

Daniel Gheorghe a fost suspendat doar două etape de Comisia de Disciplină și a primit 200 de lei amendă, la fel ca și Ioan Marta, care a catalogat un arbitru papagal la același turneu. Practic, cele două fapte au fost judecate identic, chiar dacă oficiali prezenți la turneul de la Târgoviște au glumit pe seama incidentului între oficialul din Baia Mare și arbitri: „L-au eliminat pe Ioan pentru că l-a făcut animal pe un arbitru, după cum a susținut acesta. Dar papagalul nu este un animal, ci o pasăre!”. Revenind însă la cazul nostru…

Antrenorul Daniel Gheorghe ieșise dintr-o recidivă de curând

Mai mulți antrenori s-au arătat indignați de faptul că Daniel Gheorghe a primit numai 2 etape de suspendare, în opinia lor faptele fiind mult mai grave față de cele ale lui Ioan Marta, spre exemplu. „Tot turneul a făcut numai circ. La primul joc s-a trântit pe jos, mimând un leșin”, au relatat mai mulți oficiali. Dar după faptele relatate de oficialii FRH prezenți la Târgoviște, antrenorul Daniel Gheorghe nu a putut fi suspendat mai mult de două etape. Mai ales că tocmai ieșise dintr-o recidivă mai devreme cu două săptămâni.

Daniel Gheorghe: „Cum să mă înjosesc atât de rău? Sunt cadru didactic!”

ProSport a stat de vorbă și cu antrenorul Daniel Gheorghe. Acesta susține că nu a adresat injurii, nu a amenințat arbitrii și nu a fost autorul atacului asupra mașinii Dianei Florescu. „Incidentul s-a produs, dar nu are nicio treabă cu mine, am și discutat mai pe seară cu arbitrele. De la sală m-am dus direct în camera de hotel. Pe bănuieli mie îmi strică imaginea și îmi rezerv dreptul de a-i da în judecată pe toți cei care fac acest lucru. Nu pot fi incriminat de un lucru pe care nu l-am făcut. Așa vă aduc și eu o tribună întreagă și vă infirmă tot. Cum să mă înjosesc atât de rău? Sunt cadru didactic! A arunca cu pietre este foarte ușor, acuzele sunt nefondate”, ne-a declarat Daniel Gheorghe, care a făcut referire și la acele amenințări cu moartea despre care ne-au reltat martori prezenți la Târgoviște: „Am spus ceva de genul: Nu vă e frică de Dumnezeu? Aveți grijă cum mergeți pe stradă. În niciun caz nu le-am amenințat cu moartea!”

Tehnicianul de la CSM Ploiești recunoaște că este un tip mai coleric și „protestez la deciziile arbitrilor dictate împotriva echipelor mele, atunci când nu sunt corecte!”. El a mai precizat că nu vrea să facă mai mult tantam și că va trimite la rândul lui un raport către Comisia de Arbitri, după ce i-a trimis unul și președintelui FRH, Alexandru Dedu. „În dimineața zilei, arbitrele mi-au spus să stau liniștit, că am echipă mai bună decât CSM București, dar au vrut probabil să mă adoarmă”, a mai spus Daniel Gheorghe, care a negat și varianta leșinului în prima zi a turneului: „Nu știu ce mi s-a întâmplat, atac de cord, am leșinat, cert este că nu m-am simțit bine”.

  • Arbitrul Diana Florescu nu a dorit să comenteze deloc incidentul

Acest ultim caz a întrecut orice măsură, noțiunea de fair-play nu există pentru cei care au premeditat un astfel de atac. În DEX, sportul este explicat astfel: „Complex de exerciții fizice și de jocuri practicate în mod metodic, cu scopul de a dezvolta, de a întări și de a educa voința, curajul, inițiativa și disciplina”. Când ajungi să atentezi însă chiar la viața unui om după un joc, atunci o parte din noțiunea de sport a pierit!

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 16 06. 2016, 14:37
Actualizat: 17 06. 2016, 11:34