Într-un turneu de pregătire desfășurat la Gijon, naționala Spaniei, adversara României la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca (5-20 decembrie), a obținut o victorie clară în fața Angolei, scor 37-27 (20-11). În cadrul acestei întreceri mai participă Danemarcda și Tunisia, reprezentanta Europei câștigând în prima zi cu 33-15.
Echipa pregătită de Jorge Duenas a intrat rapid în formă pentru turneul final, cu o victorie convingătoare. De altfel, Spania nu trebuie decât să-și găsească ritmul potrivit pentru Campionatul Mondial, în condițiile în care dispune de o echipă gata formată, care joacă în aceeași formulă de cel puțin 4-5 ani.
În fața Angolei, Spania a reușit o primă repriză foarte bună, câștigată la 9 goluri diferență, scor 20-11. Au strălucit Nely Carla Alberto și Carmen Martin (CSM București) în atac, în timp ce Silvia Navarro, o altă cunoștință mai veche a handbalului românesc, a închis poarta.
De remarcat faptul că Macarena Aguilar a susținut meciul cu numărul 200 în naționala Spaniei, în timp ce Alexandrina Barbosa, portugheza naturalizată, a ajuns la cota 50.
România și Spania vor juca pe data de 8 decembrie la Frederikshaven, în Grupa D, echipa lui Jorge Duenas fiind și primul adversar de calibru întâlnit de tricolore la Campionatul Mondial. Din grupă mai fac parte Puerto Rico, Kazakhstan, Norvegia și Rusia.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER