SPECIAL | Frumoasă și războinică! Gabriella Szucs: „Mereu sunt optimistă, așa trebuie să intri în război, doar așa poți fi învingător”. Campionatul Mondial de handbal debutează vineri

Redactor:
Marius Hutu
SPECIAL | Frumoasă și războinică! Gabriella Szucs:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala României pune mare bază pe sistemul de apărare la Campionatul Mondial de handbal feminin, care debutează vineri seara cu partida dintre Germania și Camerun. Acest lucru l-a întărit chiar liderul primei reprezentative, Cristina Neagu:

„Cu siguranță că jocul nostru mai poate fi mult îmbunătățit în fiecare compartiment. Și da, cred că apărarea noastră trebuie îmbunătățită și cred că apărarea noastră va fi elementul cel mai important la acest Campionat Mondial. Dacă vom reuși să avem o apărare puternică, să nu primim foarte multe goluri, atunci ne va fi și nouă mai ușor să înscriem mai ușor goluri pe contraatac și faza a doua. Dacă vom primi multe goluri, ne va fi foarte greu și în atac să marcăm la fel de multe goluri, așa că ne bazăm foarte tare pe apărare”.

O parte din greutatea jocurilor va cădea, așadar, pe umerii jucătoarelor care vor face ambele faze sau vor intra exclusiv pentru faza de apărare. Crina Pintea, Gabriella Szucs, chiar Ana Maria Dragut, Cristina Zamfir și Cyntia Tomescu la nevoie vor fi în linia întâi, în centrul apărării, acolo unde probabil se vor da câteva din cele mai dure bătălii. Jucătoare cu mare experiență, Gabriella Szucs (33 ani) se simte într-o formă fizică foarte bună și este gata de luptă. ProSport a stat de vorbă cu handbalista de la Dunărea Brăila care a reprezentat România și la ultimele trei turnee finale, unde s-a clasat pe locul 3 la Mondialul din 2015, locul 9 la Jocurile Olimpice de la Rio și locul 5 la Campionatul European din 2016.

Gabi, cum te simți acum, cu puțin timp înaintea startului Campionatului Mondial?
Am câteva emoții în sensul bun, este și normal să fie așa, abia aștept să începem, pentru asta am muncit tot anul, iar un Campionat Mondial este și printre cele mai importante competiții pentru un sportiv. Fizic sunt foarte bine. Slavă Domnului, nu am avut probleme, nu am fost accidentată. Sunt pregătită și sufletește, pregătită din toate punctele de vedere pentru acest turneu final.

Cum ți se pare echipa în momentul de față comparativ cu Campionatul European 2016?
Au fost câteva schimbări la echipă, dar din fericire fetele noi care au venit s-au integrat foarte repede la ceea ce își dorește Ambros Martin, mai sunt doar câteva lucruri de pus la punct. Esate adevărat că înaintea acestui turneu final am avut și puțin timp la dispoziție pentru pregătire, Champions League s-a prelungit până de curând, dar cu sufletul și cu dorință putem face un rezultat bun și frumos în Germania.

Probabil vei fi una din jucătoarele care vei avea o mare responsabilitate în sistemul defensiv. Ești pregătită pentru a lupta în linia întâi?
Sunt pregătită, sunt o luptătoare, abia aștept meciurile, vom debuta sâmbătă cu Paraguay. Le mulțumim și suporterilor că sunt alături de noi, că ne încurajează prin mesaje tot timpul, chiar avem nevoie de ei în aceste bătălii care vor urma.

Franța sau Spania, care echipă ți se pare mai dură?
Ambele echipe sunt foarte puternice, dar la un Campionat Mondial cred că ajung numai cele mai bune reprezentative. Noi luăm fiecare meci în parte, începând de la Paraguay și până la Norvegia, toate sunt la fel de importante și trebuie tratate cu mare seriozitate.

Ce așteptări ai de la acest Campionat Mondial?
Îmi doresc foarte mult un rezultat bun și frumos, să ne întoarcem sănătoase acasă. La final să fim mulțumite că am făcut tot ce am putut, că am luptat, că am pus sufletul, să ocupăm un loc frumos pe care îl merită România.

Ești optimistă în privința șanselor României la acest Mondial de a realiza lucruri importante?
Mereu sunt optimistă, așa trebuie să intri în război, doar așa poți fi învingător.

România a ajuns de miercuri în Germania, efectuând deplasarea cu 17 handbaliste. Naționala va juca în Grupa A, la Trier, cu Paraguay, Sloveniam, Spania, Angola și Franța, aceasta fiind și ordinea jocurilor. Debutul este sâmbătă, la ora 15:00, cu Paraguay.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×