Andrei Buzle, un tânăr handbalist de 18 ani care promite foarte mult, a fost transferat în această vară de FC Barcelona. Nu este glumă de 1 aprilie, el chiar împarte în aceste zile vestiarul cu jucători celebri, campioni olimpici și mondiali precum Tomas, Sorhaindo, Perez de Vargas, Entrerrios, etc. El este al doilea handbalist român din istorie care a ajuns la gruparea blau-grana, după Alexandru Dedu, actualul președinte al FRH, în 1996. La gruparea catalană, la seniori, au mai jucat de-a lungul timpului doi sportivi, ambii la fotbal, Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu. Cine este Andrei Buzle, cum a ajuns la FC Barcelona, ce își propune tânărul handbalist și cum îl caracterizează antrenorul echipei, Xavier Pascual, citiți în rândurile următoare.
Andrei Buzle a plecat în handbalul mare din Sânnicolau Mare, iar cariera lui s-a „rostogolit” cu repeziciune către transferul carierei, la FC Barcelona! În urmă cu 4 ani, coordonatorul de joc ajungea la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara, iar de aici și până la convocările la echipele naționale nu a mai fost decât un pas. „Am fost adus la handbal de antrenorul Marius Gîrboni, mi-a plăcut foarte mult sportul de la bun început, dar în primă fază l-am privit ca pe un hobby. Când mi s-a ivit șansa de a ajunge la CNE de la Sighișoara a trebuit să iau o decizie radicală, dacă handbalul rămâne ca un hobby pentru mine sau trec mai departe, spre profesionism. Am schimbat nivelul, la Sighișoara am început să fac și pregătire centralizată, am avut alte privilegii față de ce am avut la Sânnicolau și am reușit să progresez, astfel că am fost chemat și la lotul național”, ne-a relatat Andrei Buzle.
Traseu spectaculos în ultimul an
În 2016, handbalistul a câștigat cu România turneul din Georgia cadrul Campionatului European – Divizia B, astfel că a promovat cu naționala de juniori în eșalonul de elită. El a fost convocat de Ovidiu Mihăilă la o categorie mai sus, la tineret U21, și chiar dacă România nu s-a calificat la Campionatul Mondial, el a reușit să-l impresioneze în ultimul an pe selecționerul Xavier Pascual. Astfel, la 18 ani, Buzle a intrat în anturajul primei selecționate, iar în iunie și-a făcut oficial debutul la națională cu Polonia, în preliminariile CE 2018. După foarte mulți ani, la prima reprezentativă a fost din nou promovat un jucător de 18 ani! „Eu eram deja în extaz pentru faptul că am fost convocat la naționala de tineret, la o categorie de vârstă cu 2 ani mai mare. Vestea că voi merge și la lotul mare m-a luat însă pe nepregătite, la 18 ani nu prea se promovează jucători, se așteaptă mai degrabă ca aceștia să aibă o anumită experiență. Bineînțeles că am fost foarte fericit când am fost convocat, dar în același timp încercam să găsesc și niște răspunsuri: De ce eu? Consider însă că am ajuns însă acolo strict pe valoarea mea”, ne-a relatat Andrei Buzle, care a continuat să urce „furibund” către înalta performanță.
După debutul la prima reprezentativă, a venit transferul la … FC Barcelona! Un club la care nu se ajunge oricând, oricum. De fapt, câți români au șansa să ajungă la clubul catalan? Până acum, doar Alexandru Dedu a mai jucat handbal la FC Barcelona. Sigur, Andrei nu va juca din prima săptămână la echipa mare, dar îmbracă deja tricoul blau-grana, împarte vestiarul în aceste zile cu mari vedete internaționale.
„În momentul în care mi s-a propus transferul la FC Barcelona, chiar nu mi-a venit să cred. Chiar i-am spus persoanei care mi-a vorbit pentru prima dată despre această posibilitate: Acum este o glumă? De obicei, țin la glume, dar chiar nu imi venea să cred că pot ajunge acum la FC Barcelona. Ulterior, am observat că toată povestea este adevărată, că domnul Xavier Pascual mă dorește”, a susținut Andrei Buzle. Handbalistul a mărturisit că visul lui „era să ajung la o echipă în Liga Națională, chiar mă întrebam ce voi face în continuare, aparanet aveam niște planuri, doar că între timp s-au deschis alte uși”.
Ce înseamnă să fii jucător în vestiarul echipei FC Barcelona, după primele zile de pregătire?
„Pentru început pot spune că am avut o reținere, să nu greșesc, să nu supăr pe cineva. Nu este chiar simplu, după ce ai văzut acești jucători extraordinar la TV, să ajungi apoi lângă ei, să te antrenezi cu ei la aceeași intensitate. Dar sunt și ei tot oameni, încerc să-i ascult pe fiecare, îmi dau anumite sfaturi, au mai multă experiență și mă învață anumite trasee, îmi dau idei despre care nu știam. Am fost primit foarte bine, ca fiind unul de-al lor, în vestiar nu se face diferența că ești mai mic, că ești mai mare, toți sunt egali, iar atmosfera este excelentă”, a răspuns Andrei Buzle.
Ajuns în curtea echipei FC Barcelona, tânărul român este decis să profite acum la maxim de oportunitatea oferită. „Acum, dorința este să fac pasul la prima echipă, să joc în campionatul Spaniei și în Liga Campionilor. Încerc să îmi pun acest target, dar trebuie să o iau pas cu pas, să-mi dezvolt abilitățile, să adun informațiile. FC Barcelona este o școală de handbal fantastică și vreau să învăț cât mai mult”, a pus punct final poveștii Andrei Buzle. O poveste din care s-a derulat însă un prim capitol, pentru că urmează altele poate și mai interesante, având în vedere că sportivul se află deocamdată doar la startul unei cariere de mare succes.
Povestea primului român transferat de FC Barcelona în ultimii 20 de ani a fost abordată și cu Xavier Pascual, antrenorul echipei și selecționerul României. Tehnicianul spaniol a răspuns cu amabilitate la câteva întrebări adresate de ProSport pe subiectul „Andrei Buzle”, fiind în același timp foarte realist:
Unde l-ați văzut prima dată pe Andrei și care a fost prima impresie?
Prima dată când l-am văzut pe Andi a fost la niște turnee jucate de naționala de juniori, pe niște CD-uri, mai exact la un turneu în Polonia unde a jucat și Spania.
Puteți să îi faceți o scurtă caracterizare?
Este un jucător care acum se formează, un băiat cu posibilități mari. Are niște calități fizice foarte bune, este un conducător de joc inteligent, dar care se află încă departe față de unde ar putea el să ajungă.
Ce înseamnă pentru un tânăr jucator de 18 ani să se regăsească într-un vestiar precum cel al echipei FC Barcelona?
Cred că ar trebui să-l întrebați în primul rând pe el despre acest aspect. A fi în vestiarul lui Barcelona este ceva aparte, un lucru extraordinar și pentru Andi. Cred că așa înțelege și el ce înseamnă un club de mare performanță, vede cum se muncește, vede filosofia acestuia.
Cum s-a acomodat Andrei la FC Barcelona după primele ședinte de pregătire?
El mai devreme de 7 luni nu are cum să intre la prima echipă, perioadă în care va înțelege exact filosofia de joc a echipei FC Barcelona. El trebuie să muncească foarte mult și să fie foarte atent la jocul tactic, care este unul foarte complex. Mai are mult de lucru vizavi și de tactiva individuală, sunt lucruri complexe care necesită timp pentru a se perfecționa.
Știu că lotul de „16” al Barcelonei este foarte greu de prins, dar credeți că Buzle ar putea să prindă meciuri în acest sezon, el fiind încă junior. Din ce am observat, sunteți un antrenor care acordă foarte multe șanse tinerilor, cel mai bun exemplu recent fiind Dika Mem, cu care ați jucat fără complexe în Liga Campionilor.
Nu aș putea să spun când ar putea intra în lotul de 16, dar s-ar putea să-l vedem în teren și în acest sezon, mai mult ca un premiu, ca și motivare. Chiar dacă este încă departe de nivelul primei echipe, el are calitățile necesare pentru a deveni un handbalist foarte bun. Dacă își îmbunătățește rapid aceste calități și dacă voi avea o șansă, îi voi oferi această posibilitate, de a juca la prima echipă. Dar nu este bine să impunem un deadline. Nu este corect nici să-l comparăm cu Dika Mem, care a ajuns la Bacelona cu altă condiție tehnico-tactică.
Ce viitor îi prevedeți lui Andrei Buzle?
Viitorul nu se poate prezice dinainte, Doamne ferește, o accidentare poate influența cariera unui sportiv. Dar viitorul lui este muncă, muncă, muncă. El trebuie să muncească și, prin ceea ce face, să-și dea seama până unde poate ajunge. Iar să ne gândim că prin venirea lui acum la FC Barcelona va fi un exponent pentru handbalul românesc, este puțin cam mult deocamdată.
Mai sunt și alți jucători români care în viitorul apropiat ar putea ajunge la FC Barcelona?
În România sunt mulți alți tineri jucători tineri care au calități extraordinare. Andrei trebuie să profite de cei 2 ani la Barcelona și să facă un salt calitativ, dar în primul rând trebuie să ne așteptăm de la el să aibă putere de muncă. Azi, șansele unui alt jucător de a ajunge la FC Barcelona sunt foarte reduse, dar sunt mulți jucători tineri care au calități extraordinare. Ceea ce trebuie să urmărim în această perioadă este ca acești juniori să-și îmbunătățească nivelul, calitățile, nu neapărat pentru a fi la FC Barcelona, ci să fie mai buni pentru viitorul handbalului românesc. Ei pot fi foarte bine promovați și la cluburile din România. Iar grupările care activează în Liga Națională, să-și schimbe puțin optica și să dăm o șansă în plus tinerilor. În același timp, tinerii handbaliști trebuie să demonstreze antrenorilor că merită să fie în echipe.
Transferul lui Andrei Buzle la FC Barcelona deschide totuși noi perspective pentru handbalul românesc, pentru jucătorii tineri în special. Așa cum a susținut și „Pasqui”, dacă vor munci, ei au șanse mari de a fi văzuți. Iar pasul către cluburile importante nu mai este chiar atât de mare. Cine știe, poate un alt român va ajunge, la rândul loui, inclusiv la FC Barcelona!
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER