Speriați de urși
Handbaliștii de la Constanța au făcut cel mai slab meci din
actuala ediție a Ligii Campionilor și au pierdut, aseară, scor
22-28, cu Chehovskie Medvedi. În ciuda acestei înfrângeri,
campioana României rămâne pe poziție de calificare în Grupa A,
locul 4.
După Montpellier și Pick Szeged, Buzăul a crezut cu tărie că poate
trăi o altă mare victorie a handbalului românesc. Chehovskie
Medvedi, socotită pe hârtie echipa numărul unu din grupă, părea
totuși o formație de bătut. Premise existau, mai ales după ce
Steaua a reușit să învingă aceeași echipă în 2008, cu 32-30.
Constanța a intrat tare în joc și preț de aproximativ 15 minute
și-a ținut la respect titrata adversară. Cu o apărare bine așezată
în fața lui Popescu, cu Toma și Sabou explozivi pe contraatac, HCM
a dictat ritmul și a condus ostilitățile cu unu-două goluri
diferență. Campioana României nu a avut însă constanță în execuții,
astfel că rușilor li s-a întins o mână să reintre în joc și chiar
să preia conducerea până la pauză, scor 11-14.
N-au mai avut aceeași
regie
Toată lumea a sperat în aceleași minuni făcute de „marinari” cu
Montpellier și Pick, când au arătat că sunt în stare să remonteze
orice diferență. HCM nu a mai reușit însă aceeași regie și cu
Chehovskie, părând în criză de idei și sleită de forță.
Jocul s-a rupt imediat după debutul părții secunde. Elevii lui
Kurteș s-au lovit ca de niște stânci în încercarea de a pătrunde
către poarta lui Grams, iar pe fondul unei secete de aproximativ 16
minute, timp în care nu au înscris deloc, au pierdut contactul cu
adversarii. Rușii n-au strălucit nici ei, dar au reușit
desprinderea la șapte goluri (12-19, min. 42), suficient pentru a
obține cele două puncte. Fără nicio altă zvâcnire, HCM a trebuit să
se recunoască în final învinsă, scor 22-28.