Sportul din Ploiești moare! CSM și-a retras din competiție echipele de handbal seniori!

Clubul Sportiv Municipal Ploiești a trimis, marți, o înștiințare către Federația Română de Handbal prin care a confirmat retragerea echipelor de handbal seniori, masculin și feminin, din competițiile în care erau înscrise în acest sezon.

„Prin prezenta, vă comunicăm faptul că începând cu data de 20.09.2016 retragem echipele de handbal feminin senioare, respectiv masculin seniori din Liga Națională feminină și Divizia A masculin, ediția 2016-2017”, se arată în adresa trimisă de CSM Ploiești către Federația Română de Handbal.

CSM Ploiești a anunțat în această dimineață că nu se prezintă la partida cu HCM Roman, din etapa a doua a Ligii Naționale feminine, meci care ar fi trebuit să se dispute de la ora 18:00. În prima rundă a sezonului, echipa antrenată de Neven Hrupec a fost învinsă, pe teren propriu, scor 25-26, de Handbal Club Zalău.

„Fără bani, suntem legați de mâini și de picioare și nu putem participa în nicio competiție. În plus, la echipa feminină am rămas cu doar două jucătoare în lot și e clar că nu se putea continua așa. Decizia retragerii a venit firesc, în acest context”, a declarat directorul CSM Ploiești, Cezar Stoichiu, potrivit site-ului oficial al clubului.

Ultimul meci al formației feminine a avut loc, sâmbătă, când handbalistele antrenate de croatul Neven Hrupec au învins, scor 31-20, pe HC Neistin, din Insulele Feroe, în manșa retur din primul tur al Cupei EHF. Marți, la tragerea la sorți de la Viena, CSM Ploiești a aflat că va întâlni formația Iuventa Michalovce, în turul secund al competiției, însă o decizie cu privirea la prezentarea sau neprezentarea la acest meci nu a fost încă luată de clubul prahovean, care a rămas, însă, fără jucătoare.

După ce, rând pe rând, au plecat Ramona Farcău, Nicoleta Tudor, Aneta Pîrvuț-Udriștioiu, Oana Apetrei, Mihaela Tivadar și Elena Șerban, iar Dragica Tatalovic, Marina Dmitrovic și Ivana Bozovic s-au despărțit, de club fără să joace în returul cu Neistin și celelalte jucătoare, precum și antrenorul Neven Hrupec vor pleca spre cluburi, după ce au fost declarați liberi de contract de Federația Română de Fotbal.


MEDIAFAX

 

Publicat: 20 09. 2016, 18:45
Actualizat: 20 09. 2016, 18:46