Stamate, aproape de Reșița

Până la această dată, singura plecare certă este cea a goalkeeperului Ionuț Irimuș, ajuns în tabăra celor de la UCM Reșița.

Reunirea lotului băimărean este preconizată pentru data de 19
iulie. Până la această dată, singura plecare certă este cea a
goalkeeperului Ionuț Irimuș, ajuns în tabăra celor de la UCM
Reșița.

Rămâne de văzut dacă și interul stânga Alexandru Stamate, cel care
a marcat în campionatul trecut nu mai puțin de 162 de goluri, fiind
pe locul secund în clasamentul golgeterilor Ligii Naționale, va
ajunge sub comanda lui Gligore Czari la UCM Reșița.

Altfel, Adunarea Generală a Federației Române de Handbal a stabilit
calendarul competițional al Ligii Naționale de handbal masculin,
ediția 2010-2011.

Handbal Club Minaur Baia Mare își va începe periplul intern în fața
propriilor suporteri, jucând în compania echipei Știința Bacău.
Prima etapa va fi programată sâmbătă, 4 septembrie. În ultima etapă
a turului handbaliștii băimăreni vor juca pe terenul echipei CSM
Satu Mare.

Articol scris de Alin Boțioc

Publicat: 29 06. 2010, 21:02
Actualizat: 29 06. 2010, 21:04