Steaua a bătut zdravăn Dinamo în „clasicul” handbalului masculin. Scandal la Baia Mare: directorul general al echipei Minaur, Ionuț Marta, a intrat de mai multe ori în teren în timpul partidei cu CSM Focșani
Steaua București și-a revenit în Liga Națională de handbal masculin, după o victorie cât se poate de clară în partida cu marea rivală, Dinamo. Clubul din Ghencea s-a impus cu 35-30 într-un meci din etapa a 10-a, luându-și astfel și o primă revanșă după finala din luna mai, câștigată de „câinii roșii” cu 2-1 la „general”.
Aflată în cea mai importantă perioadă din istoria recentă a clubului în Europa, Dinamo București nu se poate aduna în Liga Națională. După un egal obținut cu Potaissa Turda, campioana României a pierdut fără drept de apel la Chiajna, în fața Stelei. Echipa lui Ovidiu Mihăilă a controlat autoritar întâlnirea, fiind mult mai bine „ancorată” la importanța acestui joc. Steaua s-a desprins încă după primele minute și a ținut-o pe Dinamo tot timpul la respect. Campioana a dat senzația că resimte oboseala programului din ultima perioadă. Practic, trupa din Ștefan cel Mare a intrat într-o perioadă similară cu cea avută de Steaua până nu demult.
La pauză, gazdele au avut doar trei goluri diferență, 15-12, dar în partea secundă s-au distrat cu adversara, Ionuț Georgescu, revenit după o accidentare, fiind omul care a tras echipa după el. Astfel, Steaua s-a desprins la 32-24 în minutul 54, o diferență conformă cu ceea ce au arătat cele două formații. Pe final, Ovidiu Mihăilă a trimis mai mulți jucători tineri în teren, motiv pentru care Dinamo a mai redus din diferență. În urma acestui rezultat, Dinamo și Steaua au ajuns la egalitate de puncte – 17, ambele fiind însă deja la o distanță mare de Constanța.
Mai încinsă decât „clasicul” Steaua – Dinamo a fost partida dintre Minaur Baia Mare și CSM Focșani, câștigată la limită de gazde cu 25-24. Jocul a fost destul de tensionat, starea fiind amplificată și de intrările repetate ale lui Ionuț Marta, directorul general al CS Minaur, în teren. Fostul arbitru a venit în câteva rânduri din tribună la masa oficială pentru a cere socoteală oficialilor jocului!
HC Dobrogea Constanța este noul lider al Ligii Naționale, după victoria cu 41-21 în partida cu CSM Bacău. Echipa lui Zvonko Sundovski are 24 de puncte, cu două puncte peste CSM București, dar și două meciuri în plus disputate. Locul 3 este ocupat de Poli – 19 puncte, apoi urmează Dunărea Călărași – 18 puncte, Dinamo, Potaissa Turda și Steaua, toate cu câte 17 puncte. În această rundă s-au mai jucat meciurile: Poli – U Cluj 41-28, CSU Suceava – CSM Făgăraș 25-24.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?