Steaua București este printre cele mai grăbite echipe din handbalul masculin care a început pregătirile pentru sezonul 2017-2018. Dinamo și Constanța se reunesc în 17 iulie, CSM București va demara activitatea în 19 iulie, Potaissa și-a setat data de start în 14 iulie, în timp ce Steaua a și efectuat vizita medicală.
Ovidiu Mihăilă are la dispoziție o echipă schimbată mai bine de 50% față de ediția trecută de campionat, după ce Steaua a perfectat nu mai puțin de 10 transferuri. Șase handbaliști au fost aduși de la CSM București. Pe lângă rusul Aslanian și împrumutul tinerilor Becheru, Bizău, Merlă și Dascălu, clubul din Ghencea l-a „înregimentat” în aceste zile și pe Alin Roșu (extremă stânga). Acesta din urmă și-a reziliat contractul cu CSM București, scadent în 2018. Pe ultima sută de metri, Steaua a semnat un contract și cu Răzvan Răpciugă (CSM Focșani), jucător care în urmă cu un sezon câștiga titlul cu Dinamo.
Lotul Stelei pentru sezonul 2017-2018 arată astfel:
„Ne propunem un obiectiv îndrăzneț, calificarea în cupele europene, după un an competițional modest. Lotul este complet, mai aducem ceva pe parcurs doar dacă se ivește vreo soluție foarte bună pentru echipă”, ne-a declarat team-managerul Vasile Stângă. Steaua nu a mai jucat în cupele europene din sezonul 2010-2011, când Viorel Mazilu, Ștefan Laufceac, Bogdan Voina, Adrian Vasile, Ștefan Birtalan jr. erau încă handbaliști în activitate. De atunci, clubul din Ghencea a fost nevoit să evolueze și un sezon în liga secundă.
Echipa va pleca marți în cantomanent la Cheile Grădiștei, iar până la startul Ligii Naționale va participa la câteva turnee amicale la Odorhei și în București.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER