Steaua București, învinsă în turul trei al Cupei Cupelor!

Steaua a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de campioana
Italiei HC Conversano, cu scorul de 27-22 (13-11), în prima manșă
din turul trei al Cupei Cupelor.

Italienii au dominat partida înca de la început, iar după ce la
pauză aveau doar două goluri avans (13-11), au mărit diferența în
ultima parte a partidei (21-16, min. 44 și 27-21, min. 53).

Vicecampioana Italiei și-a trecut în cont victoria primei manșe,
după un joc sub așteptări al steliștilor, care au ocazia revanșei
pe teren propriu, peste o săptămână. Pentru adversara Stelei a
jucat și interul ex-dinamovist Mircea Muraru, care s-a transferat
la HC Conversano în luna septembrie.

Tot sâmbătă, pe teren propriu, HC Odorhei a învins formația
macedoneană Pelister 08 Bitola, cu scorul de 31-21 (19-8), în prima
manșă din turul trei al Challenge Cup.

Duminică, UCM Reșița va juca în deplasare, în compania slovenilor
de la RK Trimo Trebnje, în turul trei al Cupei EHF.

Publicat: 14 11. 2009, 22:14
Actualizat: 14 11. 2009, 22:17