Steaua de Ligă

Sezonul handbalistic 2008-2009 debutează azi, odată cu partida Steaua MFA – HV Pitești (ora 19:00, Sport.ro), devans din etapa I a Ligii Naționale.Handbaliștii „militari“ încearcă să calce pe urmele fotbaliștilor roș-albaștri și să se califice în grupele Ligii Campionilor. La finele acestei săptămâni, elevii fostului campion mondial Cornel Oțelea întâlnesc în turul preliminar al celei mai importante competiții europene pe campioana Belgiei, Sasja. Cum ambele manșe au loc la Buzău (vineri, respectiv sâmbătă), Steaua își face deja planuri pentru grupele Ligii, acolo unde va da piept cu nume grele: Chehovskie Medvedi (Rusia), Cimos Koper (Slovenia) și Portland San Antonio (Spania). „Suntem o echipă serioasă și nu facem aprecieri despre adversari înaintea partidei. Niciun meci nu e decis dinainte”, spune președintele Constantin Cazacu.

Steaua are și sezonul acesta un obiectiv îndrăzneț. „Ne gândim să avem un traseu cât mai lung. În grupă, orice e posibil. Putem termina pe primul loc, sau pe ultimul. La acest nivel contează atitudinea pe teren. În campionat, e clar. Vrem ambele trofee interne”, a mai declarat Cazacu. „Militarii“ au susținut două turnee de verificare în această vară, Cornel Oțelea fiind mulțumit de cum s-au prezentat elevii săi. „Ne dorim să ieșim din grupe, chiar dacă Steaua este debutantă în Liga Campionilor. Mai avem o lună până la meciurile din grupă și putem să mai punem la punct ultimele detalii. Confruntarea cu handbalul adevărat, din Liga Campionilor și de la turneul final al Mondialului de anul viitor, din Croația, ne va arăta unde ne aflăm. Abia atunci vom ști unde trebuie să mai lucrăm”, a declarat Oțelea. Pentru Steaua, meciul de azi, cu Piteștiul, este doar o încălzire pentru Ligă. Restul întâlnirilor din etapa întâi sunt programate sâmbătă, 6 septembrie.

Luptă în trei pentru titlu
Titlul național va fi și anul acesta o afacere în trei. În tradiția ultimilor sezoane, pentru șefia Ligii Naționale se vor bate HCM Constanța, UCM Reșița și Steaua MFA, formații care beneficiază de loturi valoroase, conducători pe măsură, dar și bugete generoase. O altă grupare care s-a întărit este Universitatea Cluj, însă este greu de crezut că va putea încurca socotelilor celor trei forțe.

Publicat: 01 09. 2008, 23:07
Actualizat: 01 09. 2008, 23:07