Steaua București este revelația primei jumătăți a sezonului în handbalul masculin. După un sezon în care a avut emoții cu evitarea retrogradarea, clubul din Ghencea a terminat anul 2017 pe locul 1 în Liga Națională și a obținut calificarea în turneul Final 4 al Cupei României, cu o victorie obținută în fieful CSM București (29-28).
Rezultate sferturi Cupa României
Steaua a reușit să profite din plin de degringolada de la Dinamo, iar până Constanța și CSM București și-au dat seama că au luat niște decizii greșite în vară, clubul din Ghencea a luat un avans bun în Liga Națională. Faptul că rezultatele Stelei nu au fost întâmplătoare a fost întărit de succesul din „sferturile” Cupei României cu CSM București (29-28), chiar pe terenul rivalei. După un meci cu arbitraj slab, cu multe decizii greșite în ambele direcții. Dar despre „fenomenul arbitraj”, unul bun spre foarte bun după cum l-au catalogat cei care îl „guvernează” în acest sezon, vom vorbi pe larg în perioada următoare.
Care ar fi explicația acestui parcurs al Stelei în perioada septembrie – decembrie 2017? Așa la prima vedere ar fi: stabilitatea și liniștea de la echipă, menținerea antrenorului Ovidiu Mihăilă pe banca tehnică (un tehnician extrem de combativ) după un sezon mai puțin reușit, așadar continuitate, problemele apărute în tabăra adversarilor, dar și investiția în jucători care pot face diferența, adică într-o linie de 9 metri cu experiență la un nivel bun de performanță.
Drept dovadă, Stefan Vujic, jucător adus de la PPD Zagreb (echipă de Liga Campionilor), a fost chemat și la naționala Serbiei pentru a evolua la Campionatul European!
Cu locul 1 la sfârșit de an, Steaua se gândește chiar la titlu, cu toate că obiectivul este o calificare în cupele europene: „Deocamdată ne-am propus un Top 4, dar dacă vom avea culoar, nu ne vom da la o parte. Echipa s-a ținut foarte bine până acum, dar să nu uităm că ne așteaptă un play-off foarte dificil, toate cele 8 echipe au loturi competitive și pot spera la un parcurs lung pe un vârf de formă”, a precizat Vasile Stângă, care a tras cu această ocazie un nou semnal de alarmă: „Singurul lucru care mă preocupă este arbitrajul. Nu s-a luat nicio măsură împotriva arbitrilor care au comis greșeli flagrante, n-am văzut nicio suspendare. Și au fost multe probleme în acest sezon”.
Steaua a avut un parcurs fără cusur, dar are totuși o mare problemă, la fel ca și CSM București, de altfel: nici la sfârșit de 2017 nu are o sală de jocuri sportive, deși este considerat unul din primele două cluburi din țară. Gruparea din Ghencea își dispută meciurile tot într-o atmosferă „comunală”, la Chiajna.
După disputarea sferturilor de finală ale Cupei României, handbalul masculin, la nivel de cluburi, a intrat în vacanță până la începutul lunii februarie. Steaua, Constanța, Minaur și Poli Timișoara vor juca la Turneul Final 4 al Cupei României, programat în 17-18 martie.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER