Echipa de handbal masculin Știința Bacău a învins miercuri, pe teren propriu, formația Minaur Baia Mare, scor 31-25 (17-16), în meci restant din etapa a 14-a a Ligii Naționale, prima a returului.
Cu victoria de miercuri, Știința Bacău a acumulat 16 puncte, urcând pe locul 7, în timp ce Minaur rămâne pe locul 10, cu 9 puncte.
Din etapa a 14-a mai este de jucat un singur meci, între HCM Constanța și Dinamo Brașov, reprogramat din cauză că formația campioană evoluează în această perioadă în Liga Campionilor. Meciul se va juca în 16 martie.
Liga Națională este întreruptă până în 19 martie, din cauza reunirii echipei naționale, de luni (la Constanța), care va susține dubla manșă, cu Lituania, din preliminariile CE din 2012. Meciul tur va avea loc în 10 martie, la Vilnius, iar cel retur, trei zile mai târziu, la Constanța.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER