Încă o dată s-a dovedit că antrenorii străini nu se pot impune în handbalul românesc, indiferent de numele și CV-ul avut la dispoziție. Ultimul exemplu este chiar Anja Andersen, daneza care se poate mândri cu trei Ligi ale Campionilor.
Ivica Rimanic este primul dintre antrenorii care s-au „fript” la Rm. Vâlcea. Adus după Gheorghe Tadici pe banca Oltchimului, croatul nu a rezistat decât cinci luni ca antrenor al campioanei României. Rimanic a fost destituit în urma unei înfrângeri cu Rulmentul în Liga Națională, antrenamentele dure și lipsa de comunicare fiind lucrurile care i s-au reproșat.
Peter Kovacs, adus în vara trecută, a avut cam aceeași soartă cu Rimanic. Maghiarul și-a pus vestiarul în cap din cauza stilului său de a pregăti echipa, mai dur, motiv pentru care a rezistat doar șapte luni. Interesant este faptul că atât Rimanic, cât și Kovacs, deși se aflau în obiective, au fost dați afară cu trei zile înaintea unui meci important din Champions League.
Anja Andersen, sosită pe 4 februarie la Vâlcea, a rezistat și mai puțin. Dacă vestiarul l-a avut de partea ei, în schimb, nordicei i s-au imputat rezultatele și jocul slab, mult chiar sub cel practicat în perioada „Kovacs”. Daneza a plătit tribut în primul rând pentru că a insistat cu experimentele în meciuri importante pentru Oltchim, cu reprofilatul handbalistelor, dar și faptului că echipa era tot mai puțin antrenată. Desene animate pentru Itxako
Printre altele, danezei i s-a reproșat și faptul că nu a pregătit meciul cu Itxako. Spre exemplu, vinerea trecută, în loc de vizionarea echipei Itxako sau a meciului Krim – Buducnost, echipa a fost invitată la… desene animate. Astfel, fetele s-au amuzat la Ratatouille. Antrenorii în cea mai bună perioadă din istoria Oltchimului (2006-2012)
2006-2008: Gheorghe Tadici (2 sezoane) 2008-2009: Ivica Rimanic (5 luni) 2009-2010: Radu Voina (1 an și 4 luni)2010-2011: Peter Kovacs (7 luni) 2011: Anja Andersen (o lună și 3 zile)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER