Strategia echipei Dinamo, în ciuda deciziilor federației: „Nu pleacă nimeni, ne și întărim!”. Soluțiile prezentate de Daniel Georgescu, în condițiile limitării extracomunitarilor

Redactor:
Marius Hutu
Strategia echipei Dinamo, în ciuda deciziilor federației: „Nu pleacă nimeni, ne și întărim!”. Soluțiile prezentate de Daniel Georgescu, în condițiile limitării extracomunitarilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Georgescu, conducătorul echipei de handbal Dinamo, a reacționat dur după ședința de ieri a Consiliului de Administrație a FR de Handbal. A criticat faptul că s-a decis reluarea sezonului la 31 mai cu partida Potaissa Turda – Dinamo, la două săptămâni distanță după ce România va ieși din Starea de Urgență. Oficialul acuză federația că nu a ținut cont de opinia generală a cluburilor.

Bineînțeles, Daniel Georgescu a atins și subiectul criteriilor de valoare, iar cu această ocazie a anunțat și strategia pentru sezonul următor. Vestea cea mare, toți jucătorii vor rămâne la Dinamo. Cei fără drept de joc în Liga Zimbrilor vor fi utilizați în Liga Campionilor sau Europa Handball League, plus SEHA League, unde clubul se gândește să participe. Între timp, Daniel Georgescu speră să întoarcă în instanțe decizile FR de Handbal, astfel încât toți jucătorii să devină eligibili și pentru competițiile intene. În momentul de față, Dinamo are opt extracomunitari în lot, dar federația a decis ca din sezonul următor să aibă drept de joc maximum trei într-o echipă la masculin.

Mai jos, redăm poziția lui Daniel Georgescu:  

„Nu mor câinii când vor zmeii”

Am fost surprins când am aflat că FRH prin Consiliul de Administrație a hotărât că e posibil să reînceapă competiția de handbal pe teritoriul României! Dar mai uluit și ulterior dezgustat sunt după ce am citit în presă, în legătură cu motivele puerile pentru ce se dorește reînceperea competiției! Am observat că președintele își dorește în condițiile actuale să se dea un semn pentru … domnia sa știe ce.

Ce mă intrigă și totodată îmi arată de ce am ajuns atât de departe de marea performanță este cum de noi, România, putem să continuăm competiția, iar țări precum Germania, Franța, Danemarca, Polonia, Croația, Ungaria, Macedonia de Nord, Elveția, Suedia, etc își dau seama că este imposibil să continue acest sezon. În primul rând, își respectă „actorii” – jucători, antrenori, staff și cluburile -, nedorind să îi expună la orice pericol ce derivă din această pauză mare. Noi, prin onorata conducere, arătăm o lipsă de respect față de cluburi/jucători și tot ce derivă la o echipă. Pentru noi, COVID se suie în avion în 15 mai și dispare!

Dacă ar fi să mă refer doar la Germania, Franța, Polonia și Danemarca, prin stoparea ligilor credeți că nu au pierderi uriașe? Sigur mult mai mari decât ale noastre, raportat la ce sponsori, parteneri și ce drepturi TV dețin ele vs ligile noastre. Dar ele au viziune, strategie de viitor, că doar nu se oprește handbalul astăzi. Îi respectă pe cei implicați de la mic la mare. Federațiile mai sus amintite au dialog cu cei implicați și abia ulterior decid.

„În ședința de ieri s-a spus că nu sunt relevante acele sondaje. Ok, dar tu federație ai făcut vreun sondaj?”

La noi este publicat în presă dorința celor implicați de a inchide competițiile (74%), de a nu retrograda nimeni (peste80%), de a schimba criteriile (peste 95% spre 100%). Ce face federația? Continuă competițiile, se retrogradează, nu schimbă criteriile. Adică fix invers. În ședința de ieri s-a spus că nu sunt relevante acele sondaje. Ok, dar tu federație ai făcut vreun sondaj?

O variantă era să se joace meciurile restante Turda – Dinamo și Timișoara – Buzău la Constanța, înaintea turneului Final 4 al Cupei României. Adică Timișoara și Dinamo nu veneau pentru Cupa României, mai băgau un meci. De ce să nu îi îngreunăm pe Timișoara și Dinamo puțin la acel eveniment? Strategii speciale pentru interesele unora!

Pe actualul plan, Buzău și Reșița sunt deja retrogradate și ca atare de ce să se mai prezinte și să cheltuie pe praful ăsta? Nu mai au nici o motivație! Când am întrebat de ce ar mai juca? Mi s-a spus că vor schimba ierarhiile. Pe bune? Ei deja retrogradați sunt foarte dedicați să schimbe ierarhiile și sunt foarte implicați că x termina pe 6 și Y pe 7.

Revenind la cei care nu au fost de acord cu înghețarea campionatului, descopăr din presă că echipele sunt Turda, Steaua, CSM, Constanța. Bun, îmi zic. Steaua, Constanța, CSM București, Baia Mare sunt la 2 puncte una de alta și vor în Europa, e normal. Dacă se îngheață, Constanța rămâne în afara Europei și la ce buget au avut este deranj. Dar îi înțeleg. Dar Turda? Pentru ce periclitează sănătatea propriilor jucători, pentru că este greu să piardă locul 2. Dar… ups. Stai că dacă destabilizăm Dinamo, avem șanse la locul 1. Și un Dinamo destabilizat, va fi pradă ușoară și la cupă, nu doar la campionat!

„Normal că 5 ani de domnie a lui Dinamo îi deranjează”

În ședința de CA, Daniel Kotecz a introdus pe ordinea de zi la diverse rediscutarea criteriilor jucătoriilor. S-a discutat pentru fete, că Daniel Kotecz reprezintă partea feminină, iar la băieți, cu doi reprezentanți de vază în Consiliu, Turda (Flavius Sâsâeac) și Constanța (Nurhan Ali), pas. Normal că 5 ani de domnie a lui Dinamo îi deranjează. Hai să le tăiem aripile! Să încercăm să echilibrăm puțin valorile. După ședința cu criteriile, am întrebat un membru ce au avut în cap când au votat aberațiile astea, fără a proteja cu nimic jucătorii români. Răspunsul a fost: am obținut ceva, am adus echipele cât de cât la aceeași valoare. Adică le-a diluat valoarea. Măcar dacă făceau o strategie pentru români.

Mai aveam o speranță la vicepreședintele pe sectorul masculin, Sorin Dinu, dar a abandonat lupta și nu a participat la ședința de ieri. Deci, nu ne-a susținut cauza, scuzându-se că nu vrea să fie martor la o mașină de voturi.

Antrenorul naționalei pe care l-ai adus și care vine din campionatul Franței (n.r. Rareș Fortuneanu), nici pe el nu îl asculți. Și-a exprimat viziunea și strategia pentru viitor și tu nu o iei în seamă. De ce l-ai mai adus? De ce a plecat Pasqui? Și plângem că nu ne mai calificăm pe nicăieri.

Aș mai dori ca federația să răspundă de ce jucătorii Rotaru, Militaru, Ramba și alții nu mai vor la națională. Cei din lumea handbalului știu.

„În 2014 l-am adus pe Velimir Petkovici în România, să preia naționala pe un salariu de 5.000 de euro /lună. Rămânea un an să facă toată strategia echipelor naționale. Cerea 3.000 de Euro pe lună dacă prelua și un club din România. Un antrenor uriaș, cărui nu i s-a găsit locul. Acum a semnat pe patru ani cu federația rusă, care își dorește o reconstrucție sănătoasă. Cum spuneam, strategii!”, Daniel Georgescu

Și ca să justific toate cele de mai sus. Se știe că Dinamo are contracte care expiră pe 31 mai. Am fost acuzat că trebuia să fac contracte până la 30 iunie. Dar culmea, sezonul votat spune clar că începe la 1 iulie și se termină la sfârșitul lunii mai. I-am trasmis secretarului general al FRH, Cristina Vărzaru, că pentru a continua cu jucătorii, nu trebuie să le prelungim doar contractele, ci și permisele de ședere în România, vizele de muncă. Și atunci ce au gândit ei? Dacă jucătorii de la Dinamo nu-și prelungesc contractele, vor avea probleme cu permisele de ședere și Dinamo nu va mai avea echipă competitivă. Au programat meciul cu CSM Bacău, un singur meci, să conteze pentru două competiții diferite! Caz unic în sportul mondial. Băcăuanii se vor bate în Cupa României, vor da tot și cine știe, poate le iese! Un plan diabolic pus la cale prin slăbirea lui Dinamo.

„Vom juca în Europa cu lotul actual și chiar îmbunătățit”

O să fac publică strategia, acum, pentru minunații fani ai lui Dinamo. Dar și pentru cei din federație, ca să le dau de lucru, să mai găsească frâne. Toți jucătorii aparțin clubului Dinamo. Celor cărora le expiră contractele, le vor fi prelungite pe termen lung, iar Dinamo se va prezenta la sfârșitul sezonului cu toți dornici de răzbunare.

Vă invit să vedeți meciul de la Turda (n.r. 31 mai), rog federație să vină cu medaliile acolo, că Dinamo va fi matematic echipa campioană după acel meci. Și îi mai rog ceva pe cei care doresc să expună cu atâta nonșalanță jucătorii. Acolo unde sunt meciuri, în spirit de solidaritate, pentru a arăta că nu e niciun pericol, cei care au votat ieri să vină să stea și ei în același hotel, să mănânce la același restaurant, să stea în tribune. Iar la final, în semn de respect, să dea mâna și să se îmbrățișeze cu jucătorii din teren! Că doar totul e safe.

Pentru minunații dinamoviști, nu știu la anul unde vom juca, în Liga Campionilor sau în noua Europa Handball League. Și aici, în loc să îți facă lobby la forurile europene, distinsa federație te ucide după interesele unor. În Europa, toate federațiile își susțin echipele campioane, să îi reprezinte cu cinste. Dinamo ajută FRH cu mare cinste, dar la EHF se ajută singură. Iar de 4 ani, Dinamo face cam singură Ranking pentru România și o menține acolo sus, să aibă mai multe reprezentante în Europa, ci nu în întrecerile inferioare, unde marile marile forțe nici nu iau startul.

Revin la strategia pentru sezonul următor. Vom juca în Europa cu lotul actual și chiar îmbunătățit. EHF ne permite să evoluăm cu jucătorii care sunt deja transferați la Dinamo, fie că sunt comunitari sau extracomunitari. Există precedent în trecut, chiar în România, cu CSM București care a utilizat doi sportivi în Europa (n.r. Marijanac și Milosevic), care nu aveau drept de joc în Liga Națională. Mai mult, avem invitație din partea SEHA League și ne vom duce și acolo să jucăm, să reprezentăm handbalul românesc cu cinste. În acest caz ne putem duce doar cu acordul FR de Handbal. Iar în campionatul intern vom avea și aici o strategie, de a ieși campioni respectând aberațiile federației. Sponsorii ne susțin și chiar vin mai mulți alături de noi, au văzut ce putem face. Iar după ce pun toate lucrurile astea la punct, declar aici public că părăsesc această lumea a handbalului cu interese meschine și mă voi dedica altor proiecte.

Cât despre conducerea federației, o să urmăresc ce va fi în 2022 la următoarele alegeri, când sper că lumea handbalului va deschide ochii. O federație care de 6 ani încasează, și nu puțin, dar nu produce nimic.

Și încă ceva pentru sezonul următor. Dinamo a deschis niște procese și va mai deschide după aceste hotărâri abuzive. Avem timp până se termină sezonul viitor să le câștigăm și să-i reintroducem pe unii dintre extracomunitari înapoi în circuitul Ligii Naționale”.

„Am discutat cu Vărzaru și cu antrenorul Rareș Fortuneanu și le-am comunicat că Heidarirad, Kuduz, Mousavi vor să joace pentru naționala României. Și tu în loc să-i ademenești, îi izgonești? Kuduz are 24 de ani, mulți ani înainte să-și arate valoarea sub culorile României. Heidarirad și Mousavi, la fel. Pe Humet l-am naturalizat, dar acum nu mai vrea să vină la lot. Întrebați-l ce s-a întâmplat în Italia. Și pot continua cu exemplele marii strategii”, Daniel Georgescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×