Sundovski: „Sperăm să batem pe Kiel și să ne calificăm în faza următoare a Ligii Campionilor”
Antrenorul echipei HCM Constanța, Zvonko Sundovski, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că formația dobrogeană va juca la victorie meciul cu deținătoarea trofeului Ligii Campionilor, THW Kiel, din ultima etapă a grupelor, deoarece mai are șanse de calificare.
Pentru a se califica în următoarea fază a competiției, HCM trebuie să învingă pe THW Kiel (Germania), iar Savehov (Suedia) pe Celje (Slovenia). În acest caz, gruparea constănțeană s-ar califica mai departe datorită rezultatelor directe mai bune, atât cu Savehof, cât și cu Celje.
„Kiel e campioana Europei și cea mai bună din lume. Vom încerca să jucăm bine, cu suflet și să obținem un rezultat pozitiv. Din punct de vedere matematic încă avem șanse. Trebuie să batem pe Kiel, iar Celje să piardă cu Savehof. Grupa aceasta a fost cea mai grea din Liga Campionilor. Încercăm totuși să ajungem în a doua fază a competiției„, a spus Sundovski.
Potrivit lui Sundovski, HCM trebuie să facă un meci fără greșeală împotriva deținătoarei trofeului Ligii Campionilor. „Trebuie să credem că dacă jucăm bine putem scoate un rezultat bun. Trebuie să facem un meci fără greșeală pentru a câștiga cu THW. Trebuie să continuăm să credem în această victorie. La un asemenea nivel nu e permis să ratezi atât de multe aruncări de la 6-8 metri. Nu trebuie să mai facem asemenea greșeli„, a completat Sundovski.
Căpitanul formației constănțene, Laurențiu Toma, a afirmat că HCM va încerca imposibilul în meciul cu THW Kiel. „Ne așteaptă un meci extraordinar de greu împotriva celei mai puternice echipe din lume. Mâine vom încerca imposibilul, să scoatem maximum. Ne va aștepta cel mai greu meci de până acum, pentru că THW va veni să facă un meci bun. Meciul poate fi și o repetiție pentru cele care vor veni, deoarece este singurul meci mai greu în care putem pune la punct niște detalii care au făcut diferența în meciurile noastre din această grupă„, a adăugat Toma.
Pentru a învinge pe Kiel, HCM trebuie să practice un joc în viteză, potrivit lui Toma. „O victorie ar arăta extraordinar de multe lucruri pozitive. Diferența de valoare și de buget se poate echilibra printr-o voință extraordinară. Doar jucând ca un grup unit vom putea reuși. Kiel joacă un handbal destul de simplu care se bazează pe abilitatea individuală a jucătorilor. Cel mai important va fi să dăm drumul repede la minge pentru a crea superioritate. Trebuie să lungim cât mai mult atacurile și să avem grijă să nu ne prindă pe contraatac„, a subliniat Toma.
Laurențiu Toma consideră că HCM Constanța nu a obținut rezultate mai bune în faza grupelor Ligii Campionilor din cauza lipsei de meciuri puternice din întrecerea internă. „Meciul cu Atletico e un exemplu și trebuie să luăm lucrurile bune de acolo. Am jucat bine, pentru că am crezut că vom putea face un rezultat bun acolo. Cred că puteam scoate mai mult din această grupă, dar sunt momente grele care te pun la încercare, iar noi acumulăm experiență doar în meciurile de Liga Campionilor și în două-trei meciuri de campionat, dar doar atunci când jucăm în deplasare„, a explicat Toma.
Partida HCM Constanța – THW Kiel, contând pentru ultima etapă a grupei B a Ligii Campionilor, se va disputa, miercuri, de la ora 20.00, la Sala Polivalentă din București.