Super Rudi!
Dacă visul oricărui fotbalist este să joace în campionatul Angliei, în handbal, mirajul se numește Bundesliga.
Vedete din toată lumea se înghesuie să joace în prima ligă germană, iar toată această emulație a creat o mașinărie de cucerit cupe europene. De-a lungul timpului, doar patru români au prins un contract în Bundesliga. Al cincilea ar putea să se transfere zilele viitoare.
VfL Gummersbach, câștigătoarea Cupei EHF în sezonul recent încheiat, este interesată de cel mai bun portar român, constănțeanul Ionuț Rudi Stănescu. Oferta a fost lansată prin intermediul antrenorului Petre Ivănescu, un adevărat guru în hanbdalul german.
„Noi suntem deschiși să negociem. Rudi și-a făcut datoria față de Constanța, așa că așteptăm oferta”, a declarat directorul executiv al HCM-ului, Nurhan Ali. Nici Stănescu nu ar refuza o propunere venită din Germania. „Dacă voi avea condiții mai bune ca la Constanța, din punct de vedere financiar, mi-aș încerca șansa. Am aproape 30 de ani, cred că nimeni nu ar avea nimic împotrivă să plec în Germania”.
Rudi Stănescu a fost declarat anul trecut cel mai bun handbalist din România, el evoluând în ultimii 10 ani numai la HCM Constanța.
4 jucători români au mai evoluat în Bundesliga. Eliodor Voica, Sandu Iacob, Silviu Băiceanu și Rareș Jurcă
Â