Superhandbalist la HCM
România începe să transfere handbaliști direct din Bundesliga, considerat campionatul numărul 1 în lume. Tonul l-a dat deja HCM Constanța, care l-a adus pe Manojlovic de la Göppingen. Este ca și cum Steaua sau Dinamo ar face achiziții la fotbal din Anglia, Italia sau Spania.
Trupa lui Zoran Kurtes are ca obiectiv depășirea fazei grupelor Ligii Campionilor, o premieră pentru handbalul masculin, astfel că a fost nevoită să schimbe macazul atunci când s-a pus problema transferurilor. „Până acum ne-am mulțumit cu jucători de mâna a doua. Avem însă alte obiective în acest sezon, iar pentru acest lucru l-am transferat pe Manojlovic”, ne-a declarat Ali Nurhan, directorul sportiv de la HCM Constanța.
Până în vară, tradiția a fost cu totul alta în România: handbalistul de perspectivă sau de valoare s-a transferat mai mereu la o echipă mai puternică din străinătate. Nu s-a întâmplat niciodată invers. Până în această vară, când campioana României a anunțat că l-a achiziționat pe sârbul Nikola Manojlovic de la Göppingen.
Băiceanu l-a convins să vină
Cu o experiență de patru ani în cel mai puternic campionat al lumii, Manojlovic (27 de ani, inter stânga) a anunțat că a venit să ajute HCM-ul să treacă de grupele Ligii Campionilor. „La început am fost sceptic, dar am vorbit cu Băiceanu, jucător cu care am fost coechipier, și el m-a convins. Am vorbit apoi și cu Zoran și a avut numai cuvinte de laudă despre HCM. Prietenii au fost surprinși că am lăsat Bundesliga pentru România, dar sper ca prin evoluțiile mele și prin rezultate să le arăt că nu a fost o alegere greșită”, a spus Manojlovic pentru ProSport.
„HCM ar fi bună în Germania”
Sârbul este nerăbdător să înceapă partidele oficiale pentru a arăta ce știe. „Este o oportunitate pentru mine să o ajut pe HCM să joace în Liga Campionilor și să treacă de faza grupelor. Nu pot vorbi despre Liga Națională, dar din câte mi-au spus coechipierii și antrenorul, avem șanse mari la campionat și la Cupa României. Este greu să compari ceea ce se întâmplă în Germania cu ce este aici. Din ce am văzut până acum, cred că HCM ar putea fi o echipă competitivă în Bundesliga”, a mai spus Nikola Manojlovic.
Cred că este cel mai bun transfer efectuat în ultimii ani, de când am început să importăm jucători de peste hotare
Nurhan Ali, director general HCM Constanța
Steaua și Reșița atacă poziția HCM-ului
Cu un lot echilibrat valoric, HCM Constanța pornește ca favorită la câștigarea titlului național și în sezonul 2009-2010. În disputa pentru supremație se mai înscriu Steaua MFA și UCM Reșița, care au fost, la rândul lor, active în această vară. „Militarii” și-au acoperit în special postul de inter dreapta, transferându-l pe Costel Manea (Dinamo), alte achiziții notabile fiind cele ale lui Stamate (foto – Pick Szeged) și Ionuț Săulescu (HCM Constanța). Reșița lui Aihan Omer și-a asigurat serviciile a doi internaționali, Cristian Fenici (Poli) și Adrian Petrea (Pick Szeged).
HCM vrea să joace acasă și în Liga Campionilor
HCM speră să evolueze în Liga Campionilor tot la Constanța. În prima fază, forul european a respins cererea HCM-ului, întrucât sala nu se încadrează în normele cerute, dar campioana României a cerut o derogare până la anul, când noua sală va fi ridicată. „Am jucat aproape 70 de meciuri în Europa și nu au fost probleme. Apoi, și Sport.ro, care transmite meciurile din Ligă, ar prefera Constanța”, a declarat Nurhan Ali.
Constanța și Odorhei deschid sezonul
Liga Națională masculină debutează mâine-dimineață cu partida HCM Constanța – HC Odorhei (ora 11:00). Prima etapă se va disputa pe parcursul a patru zile. Vineri: Minaur – „U” Cluj (ora 18:00); Sâmbătă: CSM Medgidia – Poli Timișoara (11:00), Pandurii – Suceava (18:00); Duminică: UCM Reșița – Știința Bacău (11:00), Rom Cri Brașov – CSM Satu Mare (11:00), Steaua – Dinamo (20:30).