Suporterii Oltchimului ies în stradă: „Nouă ne pasă de handbal”

Liga Suporterilor Vâlceni organizează luni, 10 iunie, de la ora 18.00, un miting de sensibilizare a autorităților și firmelor locale la adresa situației disperate în care a ajuns echipa de handbal Oltchim. Suporterii își doresc cu ardoare menținerea unei echipe de handbal feminin la Rm.Vâlcea.

Cum se știe, clubul are datorii enorme  și toate jucătoarele au fost puse deja pe liber. Deși a câștigat campionatul, Oltchim nu are fonduri pentru a se înscrie în Liga Campionilor, acolo unde era cap de serie. Fanii invită cât mai mulți vâlceni să participe la acțiunea „Nouă ne pasă de handbal”, întâlnirea urmând a avea loc în centrul orașului, la Ceas, după care se va mărșălui spre Prefectură, Primărie și Sala Sporturilor.  

Articol semnat de Adi Georgescu

Publicat: 09 06. 2013, 14:04
Actualizat: 09 06. 2013, 14:44