Suporterii Rapidului, deplasare memorabilă în Liga Campionilor! Ultrașii giuleșteni au sunat mobilizarea pentru meciul capital din Europa | SPECIAL
Suporterii Rapidului „s-au îndrăgostit” de handbal, iar aceștia pregătesc o deplasare memorabilă pe finalul acestei săptămâni, atunci când se va juca meciul cu Esbjerg, din grupele Ligii Campionilor.
Suporterii Rapidului, deplasare memorabilă la meciul cu Esbjerg
Rapid continuă campania din Liga Campionilor cu întâlnirea pe care o va juca împotriva lui Esbjerg, însă formația din Giulești va avea parte de susținere și în această deplasare.
ProSport a aflat că în jur de 200 de fani vor ajunge în Danemarca, acolo unde duminică este programat duelul dintre Esbjerg și Rapid.
Cei mai mulți dintre suporteri vor veni din diaspora, însă o parte vor face deplasarea și din România.
„Sala o să fie plină la toate meciurile! De doi-trei ani, suporterii Rapidului sunt foarte aproape de echipa noastră și ne susțin peste tot. Cu ajutorul lor, vrem să mergem mai departe în competiție. Acesta este obiectivul. Știu că este greu să terminăm pe unul dintre primele două locuri, mai ales la debut”, spunea Bogdan Vasiliu, pentru ProSport, la începutul competiției.
Rapid, cu gândul la sferturile Ligii Campionilor
Rapid a depășit toate așteptările în acest sezon european, în condițiile în care n-a mai jucat la un nivel atât de ridicat, precum CSM București, care a cucerit la debut Liga Campionilor.
Întâlnirea cu Esbjerg este una extrem de importantă pentru campioana României, care speră să obțină „biletele” pentru prezența directă în sferturile Ligii Campionilor. Ar fi ultimul pas înaintea Final Four-ului de la Budapesta.
În primele partide din grupa B, campioana României a obţinut rezultatele: 31-27 cu Lokomotiva Zagreb, 32-32 cu Metz Handball, 33-26 cu Kastamonu Belediyesi GSK, 34-32 cu Team Esbjerg, 30-30 cu Buducnost, 27-25 şi 36-29 cu Storhamar, 30-32 şi 30-27 cu Gyor ETO.
Clasament
1. Metz Handball 17 puncte
2. Gyori Audi ETO KC 16
3. CS Rapid Bucureşti 16
4. Team Esbjerg 14
5. Buducnost 9
6. Storhamar Handball Elite 4
7. Kastamonu Belediyesi GSK 3
8. Lokomotiva Zagreb 1
CSM București, lider în grupele Ligii Campionilor
Handbalul românesc a ajuns la un nivel foarte bun în privința echipelor de club, dovadă că Dinamo este cu adevărat o revelație în competiția masculină.
În grupa A din competiţia feminină joacă şi vicecampioana CSM Bucureşti, lider după zece etape și mare favorită să ajungă în Final Four-ul Ligii Campionilor. Echipa lui Adi Vasile s-a impus și ea clar în ultma etapă din faza grupelor: 35-26 cu codașa Most.
Trofeul este deţinut de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand.