SCM Rm. Vâlcea a câștigat Supercipa României la handbal feminin, după ce a învins CSM București cu 33-31. Partida a avut nevoie de 20 de minute de prelungire pentru a fi decisă învingătoarea. La sfârșitul celor 60 de minute, scorul a fost 21-21.
Sezonul intern a debutat cu o surpriză uriașă, aproape nimeni nu a crezut că CSM București poate pierde în această perioadă un trofeu pe plan intern, având în vedere lotul avut la dispoziție, dar și resursele. Și totuși, SCM Rm. Vâlcea a ținut să demonstreze că nimic nu este imposibil. Impulsionată de pe margine de un antrenor extrem de combativ, Florentin Pera, care le-a transmis tot timpul elevelor sale că „sunteți mai bune decât ele(!)”, trupa din Zăvoi a reușit să se impună în Supercupa României. Nu oricum, ci după o bătălie fantastică de 80 de minute. Dacă vreți, Vâlcea a câștigat cam în aceeași manieră în care CSM București a câștigat Liga Campionilor în 2016.
Din punct de vedere al jocului, acesta a fost, probabil, poate cel mai bun din ultimii ani, unul care poate fi pus fără rezerve „într-o ramă”. Parcă și în amintirea vremurilor de altădată, Vâlcea a jucat de la egal la egal cu Dream Team-ul din București, ba chiar a fost peste minute bune. Trupa lui Florentin Pera a jucat în primul rând cu sufletul, apoi a avut câteva jucătoare care au reușit să destabilizeze în dese rânduri apărarea adversă. Au excelat Glibko și Alicia Ferrnandez Fraga, care au fost cel puțin la aceeași înălțime cu Cristina Neagu și Andrea Lekic, jucătoarele de la CSM București de prim-plan.
Cu mici excepții, campioana României a reușit să conducă abia în prelungiri, după ce la sfârșitul celor 60 de minute scorul a fost egal, 21-21. Abia după 72 de minute de joc, CSM București a reușit să se desprindă pentru prima dată la două goluri, 28-26, dar tot nu a reușit să doboare o echipă ținută mereu la suprafață de îndemnurile antrenorului Pera: „Ați fost mai bune tot meciul, meritați să câștigați Supercupa!”. Fizic, Vâlcea a arătat mai bine, iar în ultimele minute a reușit să facă sprintul decisiv, 33-31. Ar mai fi de remarcat faptul că Glibko a marcat două euro-goluri, iar în prelungiri pivotul Petrovic a făcut ce a vrut pe semicercul campioanei.
CSM București nu a mai pierdut un trofeu pe plan intern din august 2015, când HCM Baia Mare a învins-o în Supercupa României. Este greu de spus acum dacă Vâlcea va reuși să pună probleme echipei CSM București și în Liga Națională, dar în mod cert vom avea cel puțin o formație care o poate ține sub presiune, după două sezoane în care „tigroaicele” au defilat.
CSM București – SCM Rm. Vâlcea 31-33 (26-26, 21-21, 10-12)
Neagu 12, Lekic 7, Radicevic 6, Lazovic 3, Mehmedovic 1, Curea 1, Manea 1 / Glibko 10, Vasileuskaya 4, Fraga 5, Petrovic 4, Băcăoanu 3, Lopez 3, Da Silva 2, Florica 2
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER