SURPRIZE SURPRIZE!** Băieții lui Stângă termină cu dreptul! România – Norvegia 32-31, la Yellow Cup

Naționala de handbal masculin a României a încheiat, duminică,
turneul amical de la Winterthur, cu două înfrângeri și o victorie,
din cele trei partide amicale disputate, cu Elveția, Slovenia,
respectiv Norvegia.

Tricolorii antrenați de Vasile Stângă și Nicolae Munteanu au clacat
în primele două meciuri-test, dar și-au laut revanșa în ultimul,
înaintea Campionatului Mondial din Suedia, care va debuta în 13
ianuarie.

Echipa României a cedat, la turneul de la Winterthur, în fața
Elveției, 26-35 (15-18), a Sloveniei, cu 20-28 (8-15), iar
duminică, în compania Norvegiei, a învins, cu 32-31 (16-18). Cu
cinci minute înaintea finalului, nordicii conduceau cu 30-27, dar
România a remontat uimitor, marcând de cinci ori consecutiv, 30-32,
pentru ca scorul final să fie stabilit la ultimul atac al
Norvegiei, 31-32. Reprezentativa României se va întoarce în țară
pentru a definitiva ultimele detalii înaintea plecării din 12
ianuarie în Suedia, după conferința de presă oficială, de
prezentare a lotului tricolor.

În grupa C preliminară, naționala țării noastre va juca, în ordine,
cu Croația (14 ianuarie), cu Denemarca (16 ianuarie), cu Algeria
(17 ianuarie), cu Australia (19 ianuarie) și cu Serbia (20
ianuarie).
Obiectivul tricolorilor la CM din Suedia este calificarea în
grupele principale.

Sursa: Mediafax

Publicat: 09 01. 2011, 16:46
Actualizat: 09 01. 2011, 16:51