Tadici a decis lotul „naționalei” pentru Beijing
Selecționerii Gheorghe Tadici și Dumitru Muși au decis astăzi numele celor două jucătoare care nu vor prinde avionul de Beijing. „A fost o decizie grea, pentru că nu e ușor să-i spui unei jucătoare care visează dintotdeauna să ajungă la Olimpiadă că nu mai are loc în lot. Totuși, două trebuie să rămână acasă, iar acelea vor fi Raluca Ivan și Camelia Balint. Ele vor rămâne însă în pregătire și vor fi soluții de rezervă în cazul în care se va accidenta o jucătoare până la plecarea la Beijing”, au declarat selecționerii. De asemenea, s-a stabilit ca rezervă să fie unul dintre portari.
Componența naționalei feminine este următoarea:
Portari – Luminița Huțupan Dinu, Tereza Tamaș, Talida Tolnai
Jucătoare de câmp – Valetina Elisei-Ardean, Ramona Maier, Ada Olteanu-Nechita, Ionela Gîlcă Stanca, Florina Bîrsan, Carmen Amariei, Adina Meiroșu, Cristina Neagu, Valeria Beșe, Narcisa Lecușanu, Aurelia Brădeanu, Mihaela Ani-Senocico.