Tadici: „Cred că vom anihila linia de nouă metri a Germaniei, așa vom avea șanse”
România are patru puncte după primele două partide în grupa D, la fel ca și principalele adversare, Germania și Ungaria. Reprezentativa țării noastre s-a instalat însă pe primul loc datorită golaverajului mai bun, plus 29, față de Germania (plus 26) sau Ungaria (plus 10). Pentru tricolore, gândurile au zburat deja către Germania. De altfel, încă de la antrenamentul de dimineață, Gheorghe Tadici a pregătit jocul cu Germania (marți, ora 18:00), națională care ne-a învins în ultimul Campionat European, cu 25-23, chiar la Novi Sad.
„Avem puterea să câștigăm acest meci. Germania are o echipă completă, cu jucătoare rapide de contraatac, de faza a doua, au o viteză bună, doi interi de clară, Muller și Steinbach, printre primii interi pe plan european, de aceea au și cotă și solicitări multe. Sigur și noi avem jucătoare de valoare. O să vedem ce se întâmplă la ora jocului. Din punctul meu de vedere se poate întâmpla orice. E posibil să și pierdem, dar cred într-un rezultat pozitiv, înțelegând aici și un egal”, a declarat Gheorghe Tadici.
Program full-time înainte de Germania
Selecționerul este convins că apărarea poate câștiga și acest joc, așa cum s-a întâmplat și sâmbătă, cu Tunisia (27-17). „Dacă prindem o zi bună în apărare și vom anihila toată linia lor de nouă metri, și cred că o vom anihila, atunci cred că vom avea șanse bune de a învinge”. Chiar dacă Germania a avut multe scăpări în defensivă, în partida cu Cehia (scor 37-32), Tadici susține că Germania este tare și în acest compartiment: „Se apără foarte bine și au doi portari, Woltering și Krause, de clasă, au colaborarea foarte bună cu apărarea, au soluții în defensivă, patru apărători centrali. Vedem și noi ce soluții găsim pentru a le străpunge apărarea”.
Antrenorul a urmărit pe viu toată partida Germania – Cehia și a tars concluziile de rigoare „O să mai vedem și în această noapte meciul de vreo două ori, noi staful tehnic, o să-l disecăm, iar dimineață le vom prezenta fetelor toate datele”.
FOTO: Sebastian TĂ‚TARU