Tadici îl acuză pe Voina: „Cinci-șase jucătoare nu aveau ce căuta în Brazilia”
Tadici a trimis săgeți către Radu Voina, susținând că acesta a greșit selecția pentru CM și că a dus echipa fără tonus la turneul final.
România a încheiat pe locul 13 la Mondialul din Brazilia, o poziție primită cu foarte multe critici în țară. Fostul selecționer Gheorghe Tadici a vorbit deschis despre parcursul naționalei la turneul final și a evidențiat câteva aspecte care au marcat evoluția echipei.
Tadici despre…
…ROMÂNIA LA MONDIALE
„A fost un Mondial sub așteptări, din păcate cel mai slab din ultimele cinci. În precedentul ciclu olimpic am terminat pe patru și ne-am calificat la JO. Acum, am ajuns la mâna altora. Acest loc 13 ne-a lăsat fără cuvinte. Am jucat sub așteptări cu echipe din lumea a doua precum Tunisia, Cuba și Brazilia, greoi cu Brazilia, iar capac la tot au fost cele întâmplate cu Franța. După 2008, Franța a schimbat echipa, noi am mers pe aceleași jucătoare. Au apărut niște modificări doar după unele retrageri naturale. Deranjant este și cum s-au gestionat finalurile cu Japonia și Croația. Nu se poate să pierzi după ce conduci cu trei goluri, respectiv două goluri cu puțin înainte de final”.
…”ATÂT S-A PUTUT”
„Cred în continuare că la turneele finale te duci doar cu un obiectiv ridicat. Iar cu 12 medaliate în echipă n-ai cum să îți propui altceva decât primele patru locuri”.
…CAUZELE EȘECULUI
„Am ajuns la Mondiale fără tonus de competiție. Toate echipele tari au jucat meciuri de pregătire cu câteva zile înainte de start, noi am fost o săptămână în vacanță. După Radu Voina, nici Trofeul Carpați nu trebuia jucat. Apoi, finalurile de joc ne-au arătat că pregătirea fizică este precară, deși federația a angajat om pentru așa ceva”.
…SELECȚIE
„Criteriile de selecție ale antrenorilor din România n-ar fi coincis cu actuala echipă. Cinci-șase jucătoare n-ar fi fost pe listă. Eu niciodată n-aș fi luat o handbalistă din Divizia B (n.r. – Carmen Amariei), care face patru antrenamente pe săptămână și joacă într-o competiție cu echipe de junioare. Apoi, nu puteam să le iau pe Dedu și Buceschi, jucătoare foarte tinere, doar pentru a scădea media de vârstă, decât dacă sunt de excepție, gen Neagu în 2007. Atunci de ce nu am luat o junioare II? Cum poți să mergi la un CM cu cinci extreme și doi pivoți?”.
…ȘANSELE DE CALIFICARE LA JO 2012
„Încă se mai poate, dar atât timp cât din China 2009 și până acum nu s-a schimbat nimic, este foarte greu”.
…DEMITEREA DIN 2008, după LOCUL 7 LA JO
„Locul 4 de la Mondiale a fost socotit atunci un eșec, iar Olimpiada rămâne o rană deschisă. Sunt convins că puteam să luăm medalie dacă nu s-ar fi întâmplat niște ordinării înainte și în timpul întrecerilor. Au fost aspecte provocate de anumite persoane care acum sunt pe cracă. Imediat după Anul Nou voi reveni cu explicații în zece puncte despre tot ce s-a întâmplat atunci, lucruri pe care nu le-am spus niciodată”.
…VIITOR
„Personal cred în cinci-șase jucătoare din actualul lot plus alte handbaliste de mare viitor din Liga Națională. Consider că avem potențial pentru locurile 1-4 în următoarele două cicluri olimpice. În Campionatul României, cum le place unora să spună că e foarte slab, sunt elemente de mare perspectivă, doar că trebuie cunoscute și promovate cu curaj. E adevărat că nu oricine poate să facă asta”.