Tadici nu înțelege dispariția Oltchimului din handbalul mare: „Liga trebuia să fie la Vâlcea până în 2010”
Gheorghe Tadici nu poate înțelege cum a dispărut brusc Oltchim din peisajul handbalului de înalt nivel. Antrenorul este de părere că jucătoarele din străinătate transferate în ultimii ani nu au adus niciun plus la echipa vâlceană
România va juca la Mondiale cu Germania, Ungaria și Cehia
Naționala feminină de handbal va înfrunta Ungaria, Germania, Cehia, Tunisia și Australia la Mondialul din Serbia (6-22 deecembrie). Într-un interviu pentru ProSport, Gheorge Tadici a vorbit despre șansele României la CM, despre Oltchim, dar și despre Cristina Neagu, prezentată oficial la Podgorica.
Care sunt impresiile după tragerea la sorți?
Se putea să fie o tragere și mai bună, în condițiile în care am fi nimerit în grupa C. Există vreo 12 naționale care se vor bate pentru ierarhia primelor 12-14 locuri, mai pot apărea însă și surprize, gen Cehia, Angola.
Cu ce obiectiv mergeți la CM?
Depinde cum vom gestiona situația înainte de Mondiale. Cel mai important aspect este volumul de pregătire, liber-consimțit, care ne poate aduce în față. Nu te pregătești cum trebuie, într-o competiție maraton ești perdant. Având în vedere că la echipa națională au venit vreo 12 jucătoare noi, ne dorim să creștem în acest an și să ne apropiem de ce ne propunem în acest ciclu, calificarea la JO de la Rio.
Ca și poziție finală în Serbia, ce loc v-ar mulțumi?
M-aș bucura dacă am termina în primele opt națiuni, ar fi o speranță și pentru următorii doi ani.
„Nu mai vreau echipă cu opt străine”
Ce v-a surprins mai mult în ultima vreme, necalificarea Rusiei, schimbarea lui Krumbholz sau dispariția Oltchimului de la cel mai înalt nivel?
Sunt sentimente diferite, dar dacă mă gândesc strict la handbalul românesc a fost ca un șoc dispariția, aș zice brutală, a Oltchimului.
Vă imaginați un campionat fără ca Oltchim să mai domine cu autoritate?
Fără ca Oltchim să ia titlul, îmi imaginez. Dar nu și o Ligă Națională fără Vâlcea. Să dispară după ce acum un an își propunea să câștige Liga Campionilor, mi se pare prea mult.
Cât timp va trece până când în România va exista o altă echipă care să facă față cu succes în Liga Campionilor, să se bată pentru o calificare în semifinale?
Cel puțin 4-5 ani. Nu cred că se va mai naște prea curând o astfel de echipă. Nici nu mi-aș dori să mai existe o formație cum a fost Vâlcea, cu opt jucătoare străine în lot. Mă întorc la perioada 2006-2008, când Oltchim a făcut jocuri de excepție numai cu handbalsite din România. Nu sunt naționalist, dar cele 16-18 jucătoare străine care au venit ulterior la Vâlcea n-au adus niciun plus. Dacă s-ar fi continuat pe aceeași linie începută în 2006, Liga Campionilor putea să fie la Vâlcea în sezonul 2008-2009, cel târziu în 2010. N-a mai ajuns însă pentru că s-a schimbat strategia.
La un pas să renunțe
Cum vedeți transferul Cristinei Neagu la Buducnost?
E un transfer bun, joacă sigur în Champions League, la fel ca și Patricia Vizitiu, care va evolua la Krim. Vor evolua la cel mai înalt nivel, întrucât cele două formații nu se numără între echipele participante, ci chiar au ca obiectiv cel puțin semifinale. Vor face astfel pregătire serioasă, vor juca alături de niște vârfuri, lucru care le poate influența pozitiv.
Ce vă mai motivează în ziua de azi, după atâția ani de activitate în care ați câștigat nenumărate titluri, trofee, medalii?
Sunt conștient că am foarte mulți contestatari, n-am pretenția că sunt perfecționist, mai fac și greșeli, dar am o bună credință pentru handbal. După meciul cu Slovacia de la Oradea vroiam să mă retrag de la națională, dar ce am văzut în sală, încă din primele 10 minute de la încălzire, m-a făcut să mă răzgândesc. Acei oameni care au fost la sală, mi-au transmis o forță extraordinară, m-au aplaudat încă de la început, am simțit că îmi sunt apreciate eforturile, munca.
Grupele CM:
Gr. A: Muntenegru, Olanda, Franța, Coreea S., Congo, Rep. Dominicană
Gr. B: Danemarca, Brazilia, Serbia, China, Japonia, Algeria
Gr. C: Norvegia, Polonia, Angola, Spania, Argentina, Paraguay
Gr. D: Ungaria, Germania, România, Cehia, Tunisia, Australia