Tadici: „Oltchim are 52% șanse de victorie** contra lui Viborg!”
Tehnicianul echipei HC Zalău, Gheorghe Tadici, a declarat, joi,
că fosta sa formație, Oltchim Râmnicu Vâlcea, are 52 la sută șanse
să câștige Liga Campionilor la handbal feminin, în care va întâlni
gruparea daneză Viborg HK, informează MEDIAFAX.
„Înainte de semifinala dintre Oltchim și Gyor am spus că
Vâlcea are 55 la sută șanse de calificare. Mă bucur că am avut
dreptate. Jocurile cu Viborg nu au termen de comparație cu cele
care urmează. Viborg este o echipă completă, cu altă mentalitate.
Acum cred că Oltchim are 52 la sută șanse de a câștiga Liga
Campionilor. Trebuie tratate cu maximă atenție ambele meciuri, nu
spun o noutate când afirm că fiecare amănunt, fiecare detaliu, va
conta. În opinia mea, primul meci, cel din Danemarca, este cheia
cuceririi trofeului pus în joc. Oltchim a mai învins la Viborg și
trebuie ținut cont că atunci nu am contat pe Huțupan, Lecușanu și
Gâlcă și că de la daneze a lipsit doar o piesă importantă, Vărzaru.
Mă bucur enorm pentru această calificare pe care vâlcenii o merită
din plin, pe care managerul de la Oltchim, Constantin Roibu, o
merită și el”, a spus Tadici.
Gheorghe Tadici a rămas impresionat de faptul că managerul de la
Oltchim, Gheorghe Roibu, principalul sponsor al echipei, i-a
recunoscut meritele după calificarea în finală: „Domnul
Constantin Roibu este un om corect, are coloană vertebrală. Mi s-a
spus și mie despre acea afirmație făcută de dânsul. Am fost la
Oltchim când s-a format acest nucleu de jucătoare. Pot spune că am
reușit ca din niște piese foarte valoroase să asamblez o mașină pe
care timp de doi ani am rodat-o cu cinci trofee, dintre care două
europene„.
Fostul selecționer nu știe sigur dacă va fi prezent în tribună la
meciul retur dintre Oltchim și Viborg. „Nu știu dacă voi
merge la București. Voi vedea meciul, fără doar și poate, dar încă
nu m-am decis dacă din sală sau la televizor. Sunt sigur, însă, că
pentru cel puțin opt jucătoare din actualul lot al Oltchimului
prezența mea ar putea fi un imbold moral”, a precizat
el.