Tadici: „Oricum pierdeam la Györ!”
După o analiză la rece, Gheorghe Tadici (foto) a susținut pentru ProSport că Oltchim ar fi pierdut oricum la Györ, dar a evitat să dezvolte subiectul. Aluziile au vizat arbitrajul, care ar fi dat o oarecare siguranță formației gazdă, care ar fi fost ajutată la greu.
Totuși, nici elevele sale nu i-au dat motive că Vâlcea ar fi putut câștiga, fapt pentru care le-a luat în vizor. „Oricum pierdeam! Dar sunt foarte nemulțumit că am ratat trei aruncări de la șapte metri și alte șase-șapte situații de unu la unu. Nechita și Maier, cu câte două ocazii, iar Gâlcă cu trei, toate de pe zonă centrală, nu s-au concentrat îndeajuns. Sunt oportunități care nu trebuie irosite. M-a deranjat total atitudinea unor jucătoare”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.