Tadici șterge pe jos cu Ryde: „Toți ceilalți antrenori cereau agresivitate, noi ceream să primim mai multe goluri. Totul a fost la plesneală”

Naționala de handbal și-a încheiat parcursul de la Jocurile Olimpice cu un rezultat dezamăgitor: a terminat doar pe locul 5 în grupă și a ratat astfel calificarea în sferturi. A patra participare la Jocurile Olimpice se încheie și cu cea mai slabă clasare, după locul 4 în 1976 și locul 7 la edițiile din 2000 și 2008. România a avut calificarea la îndemână înaintea ultimului joc din grupă cu Norvegia, dar a cedat la limită cu 28-27.

Fostul selecționer Gheorghe Tadici, antrenorul naționalei care a cucerit argintul Mondial la St. Petersburg în decembrie 2005, a sintetizat pentru Libertatea evoluției reprezentativei lui Ryde în Rio de Janeiro.

„Doar mental coach-ul ne poate spune ce s-a întâmplat acolo, el trebuie să dea socoteală, că a fost tragedie când am terminat pe locul 7, la Beijing, deși am fost la o secundă să prindem locul 4. Am văzut și eu, că vorbeau jucătoarele la time-out-uri, peste antrenor. Iar când intervenea antrenorul, spunea să nu luăm eliminări și le mai zicea „Mai repede”. Adica să nu luăm multe goluri. Toți ceilalți antrenori cereau agresivitate, noi ceream să primim mai multe goluri. Totul a fost la plesneală”, a spus Tadici în Libertatea.

Publicat: 17 08. 2016, 16:54
Actualizat: 17 08. 2016, 16:57