Tadici: „Suntem în creștere”

Prima reprezentativă de handbal începe să arate ca un cuirasat cu o mulțime de guri de foc. Aseară, cu Ungaria, elevele antrenorilor Tadici și Muși au dovedit o impresionantă forță de atac. Primele 15 minute ale partidei ce se dorea o revanșă a maghiarelor după înfrângerea de la Cluj, de acum trei zile (31-29), au fost de vis pentru românce.

Tabela arăta la jumătatea primei reprize un scor ireal, 10-3, grație unei prestații de excepție în toate compartimentele. Huțupan – în poartă, Elisei, Gâlcă, Senocico, Beșe, Meiroșu și Brădeanu au făcut legea pe teren, decretând o superioritate zdrobitoare. Principiul rotației, uzitat de selecționeri în campania de pregătire pentru JO, a mai echilibrat balanța.

Cu Gorbicz de neoprit (a marcat 12 goluri până la final) și cu noua „chimistă” Szucs ins­pirată, Ungaria a revenit în joc și a intrat la cabine cu doar două goluri ecart: 15-13 pentru România.În partea a doua, jocul a stat sub semnul echilibrului. Ungaria s-a distanțat la două goluri, dar tricolorele au revenit prin ambiția lui Neagu, Amariei sau Bârsan. La final a fost egal, 28-28, între două forțe ale handbalului european, care țintesc o medalie la Beijing. Pentru România au înscris: Senocico 9, Brădeanu 4, Meiroșu 3, Elisei 3, Neagu 2, Bârsan 2, Amariei 1, Maier 1, Olteanu 1, Stanca 1, Lecușanu 1.

"Suntem în creștere. Am luat totuși prea multe goluri. Nu m-a interesat arbitrajul!"– Gheorghe Tadici selecționer

Publicat: 18 07. 2008, 22:21
Actualizat: 19 07. 2008, 00:56