Reprezentativa feminină este pe val și trage la medalii la Jocurile Olimpice de la Bejing.
Cu 16 zile înaintea primei partide, cu KazahÂstan, selecționerul Gheorghe Tadici crede că România se simte pregătită pentru o altă mare performanță iar în ultimele trei teste de la Altbertville, cu Franța, Rusia și Brazilia, va încerca să pună la punct ultimele detalii. „Tot ce ne-am propus până în prezent am realizat. Cred că suntem mai sus decât în urmă cu aproximativ șapte luni, la CM din Franța. Suntem mai echilibrați pe posturi, avem două jucătoare noi, Carmen Amariei și Valentina Ardean, care pot decide un meci într-o bună dispoziție de joc“, a comentat pentru ProSport, Gheorghe Tadici.
Selecționerul este convins că pentru JO s-a făcut selecția cea mai bună, singurul său regret fiind absența Cristinei Vărzaru. „Nu văd ce jucătoare mai puteam aduce. Poate pe Cristina Vărzaru, de la St. Petersburg. Este singura jucătoare pe care o regret. Ne-ar fi fost foarte utilă. Nici Luca nu poate fi neglijată din punct de vedere al experienței pe care o are. Avem însă soluții viabile de înlocuire și în atac, și în apărare. Chiar se simte o prospețime, o revigorare pe partea dreaptă și în zona centrală”, a punctat Tadici.
Prima reprezentativă a plecat ieri în Franța, la Altbertville, iar azi (ora 20:30, în direct pe Sport.ro) va înfrunta naționala țării gazdă, care îi este adversară și în Grupa A la Jocurile Olimpice.
"Prezența la Beijing a domnului președinte Cristian Gațu garantează liniștea în sânul delegației. Este prima condiție în obținerea unei medalii" – Petru Paleu, vicepreședinte FRH
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER