Talida, ca și celebrul Kaka

Talida Tolnai nu se sfiește să pună evoluțiile bune din poarta
României pe seama unei relații aparte cu Dumnezeu. O tipă
credincioasă, Toto a trecut de câțiva ani la religia
creștin-evanghelică, sau cultul penticostal, după cum este
recunoscut în România. Numele de „penticostali” vine de la cuvântul
Pentacosta (Cincizecime), practicanții acestuia susținând că ei
sunt botezați cu Duh Sfânt și cu foc, daruri primite de către
Apostoli la Cincizecime, mai mult, aceștia acordă o mare importanță
experiențelor personale directe cu Dumnezeu. Spre regăsirea prin
credință s-au îndreptat mai mulți sportivi de top, printre aceștia
numărându-se fotbaliștii Kaka, Lucio și Cafu.

Publicat: 16 12. 2010, 02:51
Actualizat: 16 12. 2010, 02:52